NUMARUL
205-206
Președintele formațiunii PLUS, Dacian Cioloș, precum și Renew Europe, au apreciat Rezoluția Parlamentului European cu ...
Datele cele mai recente ale Eurostat pun în evidență faptul că unul din șase adulți ...
În Bosnia-Herțegovina se înregistrează un fenomen cutremurător din perspectiva percepției autorităților vizavi de istoria recentă, ...
Relațiile internaționale par să se fi conformat și ele rigorilor impuse de protocoalele scrise sau ...
PROLOG. Când am întors ultima pagină a volumului ,,ANUL ZERO 1945, O ISTORIE”, eram la ...
Ca urmare a liberalizării politicii românești față de Occident, în anul 1971, împreunpă cu alte ...
Fondată la 4 aprilie 1991, înainte cu câteva luni de proclamarea independenței Republicii Moldova, revista ...
Imaginea savantului Nicolae Iorga în memoria colectivă a poporului român este copleșitoare. Practic, ea întruchipează ...
De-a lungul timpului, personalități publice considerate reprezentative și cu mare anvergură au fost desemnate de ...
II. Căldură, mișcare, interese militare Rege printre combustibili, petrolul încă face să se învârtă roțile economice, ...
Potrivit celebrului „ceas al sfârșitului” - numărătoare simbolică a clipelor care despart omenirea de un ...
Statisticile internaționale referitoare la modul în care guvernele și politicienii au gestionat situațiile de urgență ...
Dincolo de biografiile romanțate și de personajele spioni care umplu volumele și cinematografia există destine ...
Digitalizarea accelerată a politicii are o mulțime de fațete, iar liderii din toată lumea se ...
Motto: „Vox populi, vox Dei”*     Ca și altădată, doi cumetri, profitând de noul regim acordat supraviețuitorilor ...
Datoriile moștenite după destrămarea fostei Iugoslavii de statele balcanice care și-au declarat independența au fost ...

Archive for May, 2020

Secolul generațiilor de sacrificiu din estul Europei

Reporter: editura May - 28 - 2020 Comments Off on Secolul generațiilor de sacrificiu din estul Europei
1918… 1945… 1980… 1990… 2000… 2008… 2020… În ultimul secol, serii succesive de crize au lovit Europa, în statele din estul continentului toate generațiile din acest răstimp fiind unele de sacrificiu.

Cel de-Al Doilea Război Mondial a decimat o generație de polonezi

În ultima sută de ani, România a trecut prin mai multe crize economice. După devastările Primului Război Mondial, România Mare nu a avut un răgaz suficient de extins pentru s-și reveni, întrucât survenea marea criză economică mondială din 1929-1933, care aducea șomaj, subdezvoltare, venituri mici, sărăcie, tot acest cost fiind dus de o generație sleită, abia ieșită din Primul Război Mondial. 


Al Doilea Război Mondial a însemnat o altă distrugere pentru o țară care nu apucase să-și revină după recesiunea gobală. După încheierea conflagrației, care a generat pierderi incalculabile, despăgubirile impuse României au fost fixate la 300 de milioane de dolari. Au luat calea URSS linii de asamblare, fabrici întregi, cuptoare siderurgice, chiar și tipografii au fost confiscate. „Era luată vita omului din bătătură ca rechiziţie, ceasul de la mâna ca pradă de război, dar până şi Conservatorul Bucureşti a fost uşurat de piane, trimise să doteze diverse instituţii ale URSS. Mâna lungă a sovietului suprem a fost bine înfiptă în gâtul economiei româneşti prin sovromuri”, notează istoricul Bogdan Murgescu. Poporul român sărăcit și distrus de război își pierdea ultimele avuții și o întreagă generație era, din nou, sacrificată. În 1956, sovromurile sunt desfiinţate, dar România va răscumpăra participaţia sovietică în aceste societăţi – plăţile făcute de români s-au întins până în anii ’70… După terminarea jafului patronat de URSS în numele datoriilor de război, România a intrat într-o altă eră pentru care a fost nevoie de sacrificiul unei generații: comunismul, cu industrializarea masivă forțată și obsesia plății datoriilor externe ale țării, chiar cu prețul sănătății și vieții cetățenilor săi. Lipsa alimentelor, reintroducerea cartelelor pentru alimentaţie cozile interminabile, frigul din case, întreruperile alimentării cu energie electrică și gaze au devenit umilinţele de zi cu zi ale cetățenilor. Imediat după evenimentele din 1989 și ulterior transformarea economiei centralizate în una de piață a impus o nouă serie de constrângeri majore pentru creşterea economică și implicit pentru prosperitatea populației României. La fel ca şi în celelalte ţări din Europa Centrală şi de Est, şi în țara noastră, demararea procesului de reformă a fost însoţită de intrarea în recesiune. Așa se face că timp de aproape două decenii, până la intrarea României în marea familie europeană, cetățenii români au suportat o tranziție dureroasă, plină de sacrificii, în condiții de nesiguranță economică, șomaj extins, inflație galopantă, vid economic. Redresarea țării după aderarea la Uniunea Europeană, în anul 2007, nu a cunoscut decât un scurt răgaz de liniște. În anul 2008 izbucnea criza financiară globală; au urmat alți șapte ani de cataclisme economico-financiare de tot felul, nota de plată a colapsului sistemelor bancare fiind suportată tot de populație, prin sprijinul acordat de către stat salvării băncilor. În anul 2010, în ţara noastră se luau unele dintre cele mai dure măsuri de austeritate din Europa, pe care le-au dus, din nou, cetățenii. An după an, oamenii s-au temut din nou pentru slujbele lor, mulți le-au pierdut, emigrația a golit România de o întreagă generație de tineri pregătiți – în anul 2015, populaţia activă era cu 800.000 de persoane mai redusă, numărul de salariaţi cu 2,8 milioane mai mic şi moneda naţională semnificativ depreciată faţă de principalele valute. 

Bulgarii, cei mai săraci cetățeni ai Uniunii Europene

Potrivit Raportului de țară pe anul 2018, întocmit de Comisia Europeană, România era, la acel moment, una dintre țările cu cel mai scăzut PIB pe cap de locuitor din Uniune… În aceste condiții, fiecare român va avea o datorie de până la 5.900 de lei la finalul acestui an marcat de pandemia COVID-19, din cauza deficitului bugetar, arată calculele Consiliului Fiscal.

Nici statul vecin Bulgaria nu a trecut vremuri mai bune din perspectiva nivelului de trai al generațiilor succesive de după Primul Război Mondial. Au urmat devastările celei de-a doua conflagrații mondiale și intrarea țării în zona de influență a URSS, perioadă marcată de o sărăcie accentuată a populației și crize financiare, în anii 1960, 1977 și 1980. După 1989, bulgarii au rămas cei mai nevoiași cetățeni ai Europei, intrarea țării în UE nemodificând această stare de lucruri. Abia în anul 2004 Bulgaria revenea la PIB-ul din 1989, dar criza financiară din 2008 a generat o nouă scădere a economiei bulgare și implicit a nivelului de trai al populației, bulgarii având și în prezent cele mai mici venituri din UE.

Criza de alimente din România anilor 1980

Deși a avansat mult în ultimii ani, Ungaria este unul dintre statele est-europene care nu a avut vreo generație care să nu fi suferit din cauza unor crize profunde. Lovită puternic de recesiunea din anii 1929, Ungaria ieșea devastată din cel de-Al Doilea Război Mondial, cu peste 60% din economie distrusă și cu nenumărate victime omenești. Deși comunismul din această țară a fost relativ mai liberal decât în alte state sateliți ai URSS, în anii 1980 Ungaria suferea masiv din cauza unei recesiuni la care blocul comunist nu a avut soluții. Imediat după 1989, țara intra într-o nouă perioadă de declin abrupt, care a durat până la intrarea în Uniunea Europeană. Dar anii de redresare nu au fost prea mulți; criza economico-financiară care izbucnea în anul 2008 a făcut ca veniturile cetățenilor unguri să scadă încontinuu, abia după un deceniu revenindu-se la nivelul anterior. Criza sanitară actuală găsește Ungaria în postura de a cuantifica o nouă generație de sacrificiu.

Evrei unguri deportați în anii Holocaustului

Nici Polonia, în present un model regional de dezvoltare, nu a trecut ușor de crizele ultimului secol. După independența declarată în 1918, țara era secătuită de război, dar revenirea nu a durat prea mult, întrucât în cel de-l Doilea Război Mondial, Polonia plătea unul dintre cele mai sângerase tributuri marii conflagrații: a șasea parte din totalul cetățenilor țării. O întreagă generație era decimată – 90% din populația evreiască, două milioane de etnici polonezi, zeci de mii de membri ai elitei – medici, preoți, profesori, oameni de știință, aristocrați – erau uciși pe timpul ocupației germane. Nici comunismul care a urmat nu a dat prea multe șanse nivelului de trai al polonezilor, criza din anii 1980 ducând la mari nemulțumiri sociale care au culminat cu înființarea sindicatului Solidaritatea. Deși după căderea „cortinei de fier” Polonia a fost țara care a revenit cel mai rapid la veniturile din 1989 (în 1995), polonezii rămân departe de standardele de viață din Occident și de media de câștiguri din Uniunea Europeană, în care țara a intrat în primul val al extinderii: în anul 2019, venitul mediu brut al polonezilor era de 1.200 de euro, sub salariul minim din Germania (1.599 de euro). 


În ansamblu, în anul 2018, Produsul Intern Brut pe cap de locuitor în grupul statelor est-europene ajunsese la 46 de procente din media UE. Toate generațiile care s-au succedat în ultima sută de ani în aceste țări au avut de dus pe umerii lor nu doar recesiuni la nivel european sau global, ci și politici interne greșite, tranziții dureroase de la comunism la economia de piață, cetățenii suportând de fieare dată costurile tuturor acestor conjuncturi și politici care nu întotdeauna au urmărit interesul națiunii. Chiar dacă în anul 2019, potrivit unui raport al Băncii centrale a Germaniei, statele din estul continentului s-au apropiat economic de celelalte țări ale Uniunii Europene, criza prezentă, generată de pandemia de COVID-19, și recesiunea fără precedent pe care o declanșează pe termen mediu și lung își vor pune amprenta, o dată în plus, asupra generației actuale și a celei viitoare ale est-europenilor. 

 

Procese care au schimbat lumea

Reporter: editura May - 28 - 2020 Comments Off on Procese care au schimbat lumea
De-a lungul timpului, istoria consemnează anumite procese în instanță care au avut rolul de a genera reforme profunde în societate, efectele mergând mult dincolo de domeniul Dreptului. În unele cazuri, impactul s-a remarcat imediat, iar alte astfel de sentințe continuă să producă reverberații.

La câteva decenii după încheierea „epocii de aur” a Reginei Elisabeta I, în Anglia regalitatea și Parlamentul erau într-un conflict care amenința să arunce țara în haos. În timp ce regele Charles I afirma că puterea sa este de drept divin, parlamentarii consuși de Oliver Cromwell au trecut la acțiune pentru limitarea prerogativelor regale. Au urmat ani de război civil, iar după înfrângerea regelui, acesta a fost adus în fața judecății. Monarhul a fost judecat, condamnat și executat, iar Anglia a devenit republică pentru scurt timp. Chiar dacă monarhia a fost reinstaurată de fiul lui Charles I, puterea regelui Angliei nu a mai fost niciodată ceea ce fusese înainte de domnia acestuia, în schimb, Parlamentul Marii Britanii a devenit un model planetar de putere exercitată democratic, condamnarea și executarea regelui devenind o bornă istorică pentru parlamentarismul din întreaga lume. 

Susan B Anthony

Dincolo de Ocean, un alt proces avea să schimbe societatea americană, și nu numai, pentru totdeauna. În 1872, susținătoarea drepturilor politice ale femeilor Susan B. Anthony reușea să voteze în Rochester, New York, deși femeilor le era interzis acest lucru, dar sufrageta a invocat Constituția SUA și l-a convins pe ofițerul care a înregistrat-o. Însă acest gest temerar în epocă avea s-o coste: Susan a fost arestată și chiar condamnată la plata unei amenzi, de-a lungul unui proces care a aprins atât de tare spiritele în SUA, încât a stârnit un val în societate, în final Congresul SUA dând oficial drept de vot femeilor prin ceea ce este astăzi denumit „amendamentul Susan B. Anthony”.

Un alt proces care a schimbat definitiv percepția întregii lumi asupra consecințelor războaielor, antrenând și schimbarea fundamentală a Dreptului internațional, a fost cel de la Nuremberg, care i-a avut în boxa acuzaților pe unii dintre naziștii de frunte ai celui de-al treilea Reich, responsabil cu declanșarea celui de-Al Doilea Război Mondial. Împotriva dorinței premierului britanic Winston Churchill, care, potrivit unor mărturii de epocă, ar fi preferat să-i alinieze în fața unui pluton de execuție pe toți artizanii prinși ai dezastrelor provocate de Germania fascistă, a prevalat decizia SUA, URSS și Franței de a-i judeca pe responsabilii pentru devastatoarea conflagrație. Procesul a fost o piatră de hotar pentru legislația internațională, întrucât, dincolo de pedepsele propriu-zise, a schimbat total regula suveranității unui stat asupra dreptului internațional, care se practicase până în anul 1945. De la procesul de la Nuremberg încoace, răspunderea unei persoane pentru faptele sale a început să aibă o altă dimensiune, judecătorii din acel proces stabilind conceptul de jurisdicție universală atunci când vine vorba despre o anumită categorie de infracțiuni foarte grave. În numele acestei prevalențe a putut fi adus mai târziu în fața Tribunalului internațional de la Haga Slobodan Milosevic, lider al Serbiei în timpul conflictului din fosta Iugoslavie, din anii 1990, și ulterior alți militari din țări ale fostului stat federal acuzați de crime împotriva umanității. Procesele celor care au comis atrocități în acei ani continuă și în prezent.

Nelson Mandela

În celălalt capăt al lumii, un proces ale cărui consecințe aveau să schimbe din temelii societatea era cel care îl condamna pe liderul Congresului African din Africa de Sud, Nelson Mandela, pentru „tentativă de a răsturna Guvernul”. În mod normal, sentința ar fi fost capitală, dar pedeapsa a fost comutată. Ambele decizii ale instanțelor au avut un ecou care a crescut ca o avalanșă și puțini ar fi putut prevedea în acel moment, anul 1964, că Mandela avea să reziste 27 de ani în închisoare și, după eiberarea din anul 1990, să devină o figură internațională atât de proeminentă, încât să poată pune capăt apartheidului din patria sa. Mandela a contribuit decisiv la organizarea de alegeri multirasiale și a devenit președinte în țara care îl ținuse în temniță atâția ani. În plus, este și astăzi o emblemă mondială a activismului și justiției sociale, fiind onorat inclusiv cu un Premiu Nobel pentru Pace.

 

Occidentul, alarmat de starea justiției din Albania

Reporter: editura May - 28 - 2020 Comments Off on Occidentul, alarmat de starea justiției din Albania
Cei mai importanți parteneri occidentali ai Albaniei, Uniunea Europeană și SUA, privesc cu îngrijorare ultimele evoluții pe direcția reformei justiției din această țară și trag un semnal de alarmă vizavi de unele „mișcări” menite să abată acest domeniu de pe calea trasată prin programul convenit în anul 2016. Ambasadele vestice au criticat ceea ce au numit „o nouă înțelegere politică” la Tirana, fără însă să dea detalii despre ce acord ar fi vorba. 

Ambasadorul UE la Tirana, Luigi Soreca, Ambasadorul SUA, Yuri Kim și Olsian Cela, procuror general al Albaniei

Ambasadorul UE la Tirana, Luigi Soreca, Ambasadorul SUA, Yuri Kim și Olsian Cela, procuror general al Albaniei

La patru ani de când Parlamentul din Tirana aproba un set de reglementări care să ducă la depășirea tarelor unui sistem de justiție „corupt și ineficient”, partidele politice albaneze sunt suspectate acum că ar fi intrat într-o procedură de modificare a acordului cu UE și SUA, acționând „în spatele ușilor închise”, notează „BalkanInsight”. „Sper că nu există un adevăr în spatele zvonurilor despre aceste discuții care ar putea să ucidă reforma justiției din Albania. Aceasta este lentă, dureroasă și imperfectă, dar este necesară și progresul pe această direcție trebuie să continue”, arată Ambasadorul SUA, Yuri Kim. La rândul său, Ambasadorul Uniunii Europene, Luigi Soreca, punctează faptul că „implementarea reformei justiției continuă și trebuie menținută. Nu este momentul redeschiderii discuțiilor asupra fundamentului acestei reforme, ci al intensificării eforturilor de a maximiza rezultatele demersurilor de până acum”


Începută cu ambiții mari în anul 2016, reforma justiției albaneze și-a propus să curețe un sistem marcat de corupție prin investigații de anvergură, la nivel înalt, și să genereze un climat de independență pentru această putere a statului. Pe parcurs, însă, după numeroase demiteri și demisii din sistem, inclusiv în rândul Curții Constituționale și al Înaltei Curți, marile dosare vizate încă stagnează.

 

Bogații lumii își adjudecă alimentarea cu apă

Reporter: editura May - 28 - 2020 Comments Off on Bogații lumii își adjudecă alimentarea cu apă
Multe dintre resursele cunoscute, de care depinde evoluția societății omenești, sunt pe sfârșite. În aceste condiții, marile entități financiare și miliardarii lumii sunt într-o competiție acerbă pentru adjudecarea uneia dintre acestea, adevărată comoară a Terrei: apa potabilă.

Trecerea lumii la energie verde și la un consum mai redus de resurse rămâne doar un slogan, cel puțin din perspectiva giganților bancari. De pildă, în perioada scursă de la Acordul climatic de la Paris, semnat în anul 2016, cea mai mare bancă a SUA, JP Morgan Chase, a „infuzat” 196 miliarde de dolari în industria petrolului. Și dacă, pe de o parte, americanii pot invoca faptul că țara lor s-a retras din acest acord odată cu președinția lui Donald Trump (deși termenul de ieșire efectivă este noiembrie 2020…), pe de altă parte, băncile japoneze sau britanice, aflate în topul investițiilor de acest tip, nu pot invoca decât… profitul. 

În acest trend al acaparării resurselor se înscriu multe dintre „mișcările” care se fac în prezent pe direcția apei potabile. „Apa este petrolul secolului XXI”, spunea încă din anul 2008 Andrew Liveris, CEO al companiei „DOW Chemical”, din SUA. Nume mari din industria bancarăGoldman Sachs, Citigroup, UBS, Deutsche Bank, Credit Suisse, Macquarie Bank, Barclays, Grupul Blackstone, Allianz sau HSBC Bank, printre altele – își consolidează controlul asupra acestei resurse vitale. 

Nici miliardarii nu stau degeaba: fostul președinte al SUA, George H.W. Bush, și întreaga sa familie, Li Ka-shing sau Manuel V. Pangilinan sunt doar câteva nume din lista de bogătași care achiziționează întinse suprafețe ce au izvoare subterane, lacuri, facilități de acces și cumpără masiv drepturi asupra surselor de apă. În paralel, investesc sume impresionante în companiile care se ocupă cu depistarea, exploatarea și realizarea de tehnologii pe segmentul apei, în toată lumea. În anul 2011, multimiliardarul Li Ka-shing, din Hong-Kong, cumpăra Northumbrian Water, rețea care deservește 2,6 milioane de cetățeni din nordul Angliei. Ulterior a început o colaborare cu Samsung, pentru a investi în tehnologii de tratare a apei. La rândul său, fostul președinte al SUA, George H.W. Bush a cumpărat, în anul 2006, 1.200 de kilometri pătrați de teren cu rezerve de apă în America de Sud, iar un an mai târziu, Jenna Bush, fiica fostului președinte George W. Bush, achiziționa în zona de frontieră dintre Bolivia, Brazilia și Paraguay o suprafață mai mică, de 500 de kilometri, dar aflată în imediata vecinătate a lotului cumpărat de bunicul său. Sub cele două parcele combinate se află cea mai mare rezervă de apă din America de Sud și din lume, Acuifero Guaraní, care se întinde sub patru state: Argentina, Brazilia, Paraguay și Uruguay. De asemenea, Warren Buffet este un al miliardar care a investit masiv în alimentarea cu apă, prin intermediul unor companii de profil. 

Odată cu accelerarea procesului de achiziții, giganții financiari animați de același interes nu au ezitat să-și unească forțele pentru a acapara cât mai multe surse de apă. Un articol din „New York Times”, din anul 2008, anunța că Goldman Sachs investise deja în doi ani peste zece miliarde de dolari în infrastructură dedicată apei. De asemenea, Kohlberg Kravis Roberts și Grupul Carlyle direcționaseră alte sute de miliarde de dolari în același scop, și pe teritoriul Statelor Unite, și în alte părți ale lumii. „Wall Street se pregătește pentru profitul care va veni din zona alimentării cu apă în următoarele decenii”, punctează un articol din globalresearch.ca. 

Câteva date ar putea fi relevante. Încă din anul 2003, gigantul bancar Goldman Sachs a bătut palma cu Blackstone Group, multinațională americană, achiziționând împreună Ondeo Nalco, un grup care se ocupă cu tehnologia apei și care anterior făcuse parte din corporația franceză Suez S.A. Pentru suma de 4,2 miliarde de dolari, banca și-a asigurat în domeniu o rețea globală de top, cu 10.000 de angajați și operațiuni în 130 de țări. Cinci ani mai târziu, Goldman Sachs numea apa „petrolul secolului următor” și ținea conferințe în care reprezentanții entității financiare afirmau că „investitorii în domeniu trebuie să se aștepte la recompense uriașe”, dar și că „orice diminuare a resurselor de apă ar însemna o calamitate mai mare, în secolul XXI, decât penuria de alimente sau de energie”. Aceeași bancă a achiziționat, în anul 2012, compania Veolia, din Marea Britanie, care deservește peste 3,5 milioane de consumatori din sudul Angliei… Încă din anul 2007, UBS Investment Research, o divizie a celei mai mari bănci elvețiene UBS AG, a realizat un parteneriat cu Australia’s Challenger Fund și au achiziționat împreună Southern Water, furnizor de top în Marea Britanie. Și Credit Suisse a realizat un perteneriat cu General Electric, extinzându-și achizițiile spre rezervele de apă și tehnologia aferentă, apoi au semnat un acord cu britanicii de la Consensus Business Group, companie a miliardarului de origine iraniană Vincent Tchenguiz, investind împreună în facilități de producere a energiei verzi și de alimentare cu apă în toată lumea. Englezii de la Barclays, prin unitatea bancară, gestionează un fond intitulat „iShares S&P Global Water”, listat la Bursa din Londra, oferind spre cumpărare acțiuni la cele mai mari companii de gestionare a apei din lume. Băncile și multinaționalele germane au și ele partea lor în acest tablou. Allianz Group, care operează în 70 de țări, a lansat un fond global care investește în sisteme de siguranță a exploatării apei din toată lumea. La rândul său, Deutsche Bank este un jucător major pe această piață, investițiile sale vizând distribuția și gestionarea apei, purificarea, canalizarea, dezinfectarea, desalinizarea, instalațiile sanitare casnice, reciclarea, irigațiile și rețelele de furnizare a apei potabile îmbuteliate. Pentru toate acestea, de-a lungul anilor, gigantul bancar german a semnat acorduri de asociere și parteneriate public-private cu entități din Marea Britanie, Bulgaria, Bahrein, Canada sau Singapore. 

Și marile fonduri de pensii investesc în sectorul de gestionare a apei. De exemplu, BT Pension Scheme, care aparține de British Telecom, a cumpărat acțiuni ale companiei Thames Water în anul 2012, iar CDPQ și CPPIB, din Canada, au achiziționat South East Water, respectiv Anglian Water, rețele din Marea Britanie. Apa furnizată consumatorilor vestici s-a dovedit un domeniu de interes și pentru fonduri de investiții, printre care la loc de frunte se află giganții „Abu Dhabi Investment Authority” sau „China Investment Corporation”.

Pe lângă acest tip de achiziție, giganții financiari „tatonează” și autoritățile locale, încercând să determine achiziția prin concesionare, pe zeci de ani, a rezervelor publice. Alte modalități de a-și adjudeca dreptul de a alimenta populația și industriile sunt cumpărarea dreptului de proprietate, de a exploata apele de suprafață și izvoarele subterane, proiecte de desalinizare și de purificare, tehnologii de irigații, echipamente de forare, servicii de ecologizare, rețele de conducte etc. Vizat este și sectorul de retail, multe dintre companiile care îmbuteliază și comercializează apă fiind achiziționate de bănci sau grupuri de multinaționale pe tot globul, din SUA în China. 

Calculele nu sunt întâmplătoare. Pe lângă nevoia de apă pentru supraviețuire, igienă și producție, Organizația Națiunilor Unite are, printre prioritățile de dezvoltare ale mileniului trei, la loc de frunte, reducerea masivă, încă din primele două decenii, a proporției locuitorilor Terrei care nu au acces la surse sigure de apă. Asta înseamnă potențiale sute de milioane de noi consumatoricasnici, pe care cei ce dețin resursele și tehnologiile de apă sunt gata să-i servească. De asemenea, pe palierul industrial, în prezent, pentru producerea unui kilogram de carne de consum este nevoie de 15.000 de litri de apă, iar pentru producerea unui tricou sunt necesari nu mai puțin de 2.700 de litri, arată o analiză „The Guardian”. Așadar, industriile de mare consum ale viitorului vor fi alimentate de aceiași mari deținători ai acestei resurse. 
 
 
 

Fațetele abordării migrației

Reporter: editura May - 28 - 2020 Comments Off on Fațetele abordării migrației
Migrația europeană înregistrează un fenomen care poate părea paradoxal: pe de o parte, Guvernele din interiorul UE au înăsprit semnificativ măsurile de oprire a refugiaților la porțile continentului, dar, pe de altă parte nevoia de forță de muncă provenită din est a făcut ca mii de lucrători să ia drumul Occidentului, în pofida restricțiilor generate de pandemie.

Migranți africani într-o tabără din Grecia

De ani buni, autoritățile din Grecia, Spania, Malta sau Italia, nemaivorbind despre Franța sau Marea Britanie, au restricționat drastic intrarea pe teritoriile lor a refugiaților din Orientul mijlociu sau nordul Africii, izbucnirea pandemiei de COVID-19 accentuând acest fenomen. Statele Europei au ridicat garduri, au impus închiderea frontierelor, au blocat porturile și, în unele cazuri, au refuzat să răspundă la apelurile de ajutor ale nefericiților aflați în bărci pe Mediterana, așa cum a făcut, de pildă, Malta, în urmă cu câteva săptămâni. La rândul său, Grecia a impus carantină totală taberelor cu migranți existente pe teritoriul său, iar Italia a blocat intrarea altor refugiați, pe toate căile. Direcționându-și eforturile spre combaterea crizei sanitare, autoritățile centrale din toată Europa au lăsat astfel în plan secund soarta a zeci de mii de refugiați, care trăiesc în condiții greu de imaginat, fără utilități elementare și, în plus, expuși infectării în masă cu noul coronavirus, atrag atenția organizațiile internaționale pentru apărarea drepturilor omului. 


Deși Organizația Națiunilor Unite a făcut un apel la țările europene să respecte dreptul internațional la azil chiar și în condiții de pandemie, continentul este „închis” pentru acești oameni, chiar de la vârful Comisiei Europene, președintele CE, Ursula von der Leyen, vorbind despre Grecia ca fiind „scutul Europei” în criza migrației. Schimbarea dramatică a opticii europene poate deveni relevantă prin câteva cifre: după ce cu doi ani în urmă liderii de la Bruxelles ofereau statelor membre câte 6.000 de euro pentru fiecare refugiat primit, în perioada pandemiei s-a ajuns la oferirea de sprijin financiar Greciei pentru… a opri acești oameni, ulterior oferindu-li-se câte 2.000 de euro… să plece în statele de unde provin. În aceeași perioadă, însă, paradoxal, Curtea Europeană de Justiție a decis că Polonia, Ungaria și Cehia și-au încălcat obligațiile de a primi cotele de migranți stabilite de Bruxelles. „Măsura nu a fost implementată aproape nicăieri în Uniunea Europeană. Noi vom continua să ne situăm împotriva acestui curent care vine de la centrul Europei și care nu înțelege că sprijinul pentru refugiați nu este o soluție la problemele Europei”, consideră Varga Judit, ministrul ungar al Justiției. 
 

Poziția guvernelor europene nu este întâmplătoare. Încă din anul 2016, migranții erau pe primul loc la categoria îngrijorări majore ale europenilor. Reacția de respingere a fenomenului nu s-a schimbat nici în anii următori, astfel încât la sfârșitul anului 2019, înainte de pandemia de COVID-19, majoritatea cetățenilor statelor membre considerau că acceptarea migranților nu este o idee bună. 

O atitudine complet opusă se manifestă atunci când vine vorba despre migranții intracomunitari. Imediat ce s-au zărit semnele „repornirii motoarelor” unor economii occidentale, românii au trecut de barierele pandemiei și s-au îmbulzit cu miile, inclusiv din zonele aflate sub carantină prin ordonanță militară, sute de kilometri, în autocare sau microbuze, spre locuri de muncă din Germania, la cules de căpșune și sparanghel, Olanda, Elveția sau chiar Italia, una dintre cele mai afectate țări din perspectiva crizei sanitare. Aceasta este urmarea unei stări de fapt care nu este nouă. Pe de o parte, este vorba despre de situația internă a României și în general a statelor de unde provin acești lucrători, comparativ cu cele spre care pleacă. În sud-est, oprirea activităților economice a avut efecte devastatoare asupra unori populații sărace, oamenii declarând că riscă „să moară de foame înainte de a muri de infecția cu coronavirus”. Pe de altă parte, în ecuația migrației din interiorul Uniunii Europene o componentă cu multă influență s-a dovedit presiunea din partea fermierilor din vest, care au acuzat faptul că restricțiile de circulație a forței de muncă dinspre estul continentului – români, unguri, bulgari, polonezi etc. – „periclitează aprovizionarea cu legume și fructe proaspete”. S-a demonstrat că nici chiar un pericol letal, cum este îmbolnăvirea cu COVID-19, nu a putut stopa „ocolirea regulilor”, indiferent cât de stricte și de extinse. Succesiunea evenimentelor în dreptul Germaniei a atestat din nou „cele două fețe” ale abordării intracomunitare. Inițial, Germania a anunțat că interzice intrarea lucrătorilor sezonieri străini pe teritoriul său, pentru combaterea extinderii pandemiei cu noul coronavirus. „Lucrătorii sezonieri nu vor mai fi autorizați să intre în Germania, în cadrul controalelor noastre la frontiere”, declara un purtător de cuvânt al Ministerului german de Interne. După două săptămâni, oficialitățile germane relaxau măsurile de intrare în țară special pentru 40.000 de sezonieri din est. În aceste condiții, mii de români se îmbarcau, ca în timpuri obișnuite, în avioane, pentru a pleca la munci agricole. Respectarea selectivă a regulilor a fost remarcată și de un parlamentar olandez, Jasper van Dijk, care nota: „Am primit fotografii și videoclipuri care arată cum sunt aduși lucrătorii migranți în autoutilitare. Cea mai importantă măsură, și anume păstrarea unei distanțe de un metru și jumătate, este aparent neglijată în jurul aeroportului Eindhoven. Se pare ca s-au închis ochii la aceste măsuri”. Mai grav rămâne faptul că nu este vorba doar despre lucrările sezoniere. În plină pandemie, în pofida restricțiilor de circulație și a tuturor recomandărilor de izolare la nivel continental, în luna aprilie a.c., două aeronave decolau din Sofia, Bulgaria, și din Timișoara pentru a duce spre Austria 231 de lucrători cu pregătire în domeniul sanitar. Aceștia, după carantina obligatorie, au intrat în sistemul de îngrijire a vârstnicilor din Lower, relata la acel moment publicația „Irish Times”… 
 
 

Paradoxuri ale popularității liderilor

Reporter: editura May - 28 - 2020 Comments Off on Paradoxuri ale popularității liderilor
În pofida unor măsuri care pot fi încadrate ca aducând atingere libertăților cetățenești pe care le-au luat în context de pandemie anumiți lideri considerați a avea pusee de exces de autoritate, sondajele de opinie arată o paradoxală creștere de popularitate. În unele cazuri, este vorba despre aceleași regimuri pe care înainte de criza sanitară opinia publică le acuza de abuz de putere…

Președintele Poloniei, Andrzej Duda

Liderii cu tendințe autoritare din centrul și estul Europei au câștigat, în contextul pandemiei generate de COVID-19, semnificative avantaje de popularitate, constatate de numeroasele sondaje derulate în opinia publică. Astfel, experții citează cazul Ungariei, țară în care, la sfârșitul lunii martie a.c., Parlamentul țării emitea un pachet de legi care îi dădeau premierului Viktor Orban puteri nemăsurate, pentru oricât timp ar fi dorit, printre care și posibilitatea de a întemnița jurnaliști incomozi. Comisia Europeană a condamnat imediat această atitudine, împreună cu opoziția ungară, dar rezultatele unor sondaje de opinie au arătat că sprijinul popular pentru premier și Cabinetul său era de până la 78%, în timp ce opoziția se afla în cădere liberă de încredere.

 

Președintele Serbiei, Aleksandar Vucic

O cercetare sociologică din Turcia a relevat faptul că popularitatea președintelui Recep Tayyip Erdogan se situa, cu câteva săptămâni în urmă, la 56%, o creștere cu 15 procente față de perioada dinaintea crizei medicale, când același șef de stat era foarte nepopular din pricina atitudinii față de conflictul din Siria și a adâncirii dificultăților economice din Turcia. Deși șeful statului turc a dat declarații care în timpuri obișnuite ar fi stârnit oprobriul – „Unele ziare și politicieni sunt mai periculoși decât virusul. (…) Dar vom scăpa curând de virușii politici și mediatici” – sprijinul pentru Erdogan a crescut spectaculos. 


În Polonia, Guvernul populist a introdus foarte rapid măsuri dure de carantină, îngrădind la maximum dreptul de circulație imediat ce a apărut primul caz de coronavirus, acțiuni considerate printre cele mai severe din Europa. Totuși, în vârful epidemiei, popularitatea președintelui în exercițiu Andrzej Duda se afla la cote care nu dau șanse contracandiatului său la alegerile prezidențiale, Wladimir Kosiniak-Kamysz. Diferența dintre cei doi politicieni înaintea scrutinului era relevantă pentru felul în care au perceput cetățenii polonezi măsurile Guvernului: 52% la 12.6%, notează „BalkanInsight”.

Premierul Ungariei, Viktor Orban, și președintele R. Moldova, Igor Dodon

Și Serbia a fost una dintre țările care au luat încă din luna martie măsuri draconice în fața răspândirii epidemiei de coronavirus. Dar, după o lungă perioadă în care președintele Aleksandar Vucic a fost acuzat de tendințe autoritare, s-a constatat faptul că în plină criză sanitară, șeful statului sârb era mai popular ca oricând. Potrivit datelor Institutului de Afaceri Europene, 61.2% dintre cetățeni l-ar fi votat din nou. Pe de altă parte, doar un sfert din populația Serbiei are încredere în politicienii țării…


Măsurile restrictive impuse de autoritățile de la Chișinău au mers până la interzicerea distribuirii unor publicații în interiorul țării, dar toate acțiunile antidemocratice de care au fost acuzați PSRM și președintele Igor Dodon au pălit brusc și rapid în condițiile temerilor legate de pandemie, iar sondajele de opinie au arătat cifre uimitoare pentru un guvern considerat departe de valorile democrațiilor occidentale: majoritatea cetățenilor moldoveni ar fi asigurat prin vot, la acel moment, o majoritate confortabilă partidului lui Igor Dodon, președintele însuși înregistrând un spor semnificaiv de popularitate, situat imediat după nivelul de încredere în medicii din țara vecină.

Președintele Turciei, Recep Tayyip Erdogan

În Slovacia, chiar dacă izbucnirea pandemiei a coincis cu schimbarea de guvern și noul Executiv, condus de Igor Matovic, a impus măsuri controversate, care ar fi fost aspru criticate nu cu mult timp în urmă, cum ar fi urmărirea de către autorități a telefoanelor mobile, guvernanții se bucură de încrederea a 90% dintre cetățeni, chiar și măsurile restrictive fiind susținute de majoritatea slovacilor, arată datele unui sondaj al agenției „Focus”. „Oamenii au tendința de a se uni în jurul liderilor politici atunci când se tem”, sintetizează specialistul în politică Sezin Oney, din Istanbul.


Un alt paradox al popularității liderilor se înregistrează în dreptul lui Vladimir Putin, președintele Federației Ruse, șef de stat autoritar care a scăzut masiv în sondaje în ultimele săptămâni, după ce mult timp a fost lider nedisputat al încrederii rușilor.

 

„Jocul” pandemiei cu averile bogaților

Reporter: editura May - 28 - 2020 Comments Off on „Jocul” pandemiei cu averile bogaților
Cei mai bogați 500 de oameni ai lumii au pierdut circa 1,3 trilioane de dolari în primele câteva săptămâni de pandemie, care a generat restricționare și de carantinare extinse, foarte mulți dintre aceștia văzându-și „evaporate” profiturile din ultimii ani. 

Bill Gates

Atunci când clasa de mijloc și pătura săracă nu muncesc și reduc drastic consumul, profiturile bogaților intră în picaj. După doar câteva săptămâni de izolare impusă prin stări de urgență, reguli de distanțare socială și închidere a unor întregi sectoare economice în majoritatea statelor lumii, numărul milionarilor a scăzut simțitor, la fel ca averile miliardarilor. De pildă, dacă la sfârșitul anului 2019 exista un record de 11 milioane de milionari numai în SUA, numărul acestora a scăzut cu 500.000 în primele luni ale anului 2020, arată datele unei cercetări realizate de organizația „Spectrem Group”. Totodată, cifrele Indexului Miliardarilor, întocmit de „Bloomberg”, notează că miliardarii au pierdut aproape 22% din averile lor cumulate. 


Una dintre cele mai spectaculoase „căderi” se înregistrează în dreptul magnatului Bernard Arnault, șeful conglomeratului francez LVMH, care în anul 2019 era al doilea cel mai bogat om al lumii, pentru ca în primele luni ale anului curent să piardă 30 miliarde de dolari – 20 de milioane de dolari pe oră – după cum arată datele organizației „Hurun Research”. La rândul său, cel mai avut locuitor al planetei, fondatorul „Amazon”, Jeff Bezos, a pierdut în plină pandemie 14.1 miliarde de dolari în doar o săptămână din luna aprilie, averea lui Warren Buffett s-a micșorat cu aproape 10 miliarde de dolari, iar pe Elon Musk, închiderea fabricilor din China l-a costat nouă miliarde de dolari, arată „Forbes”. Mark Zuckerberg, Bill Gates sau Amancio Ortega (fondatorul „Zara”), au pierdut, la rândul lor, între șase și nouă miliarde de dolari într-o perioadă foarte scurtă. Printre miliardarii de top senumără și fondatoarea celebrului lanț de magazine.
 

Deși mulți dintre acești „superbogați” au donat sume de bani pentru lupta împotriva pandemiei, sumele au fost foarte departe de averile personale – 14,5 milioane de dolari Jack Ma, cel mai bogat om din China, 100 milioane de dolari Bill Gates, al doilea cel mai avut om din lume, 13 milioane de dolari Li Ka-Shing, primul în clasamentul averilor din Hong Kong, 25 milioane de dolari fondatorul „Facebook”, amintitul Mark Zuckerberg (care are o avere estimată la 65 miliarde de dolari…), la fel și cea mai bogată femeie din lume, Alice Walton, deținătoarea celebrului lanț de retail „Walmart”, care deține 54,4 miliarde de dolari. 

Pe de altă parte, există și numeroși câștigători, din perspectiva profiturilor, ai crizei de sănătate mondială. Nouă miliardari chinezi și-au sporit averile. Pe acest segment se poate consemna creșterea înregistrată în dreptul profiturilor lui Eric Yuan Zheng, fondator al „Zoom Video”, pentru care trecerea lucrătorilor la munca de acasă și tehnologia pe care o deține – care a asigurat programele educaționale online și „explozia” teleconferințelor – a însemnat un spor al averii de cinci miliarde de dolari în două luni. Totodată, așa cum era de așteptat, cei care activează în domeniul sanitar au avut numai de câștigat de pe urma crizelor de material din acest domeniu. De pildă, acțiunile companiei cu sediul în New York „Regeneron Pharmaceuticals Inc.”, care dezvoltă soluții de tratament al infecțiilor cu COVID-19, au crescut cu zece procente în luna aprilie, sporind averea fondatorului George Yancopoulos cu 45 milioane de dolari. Un alt exemplu este cel al producătorului de mănuși chirurgicale din Malaezia Lim Wee Chai, a cărui avere a „sărit” la peste un miliard de dolari imediat ce pandemia cu noul coronavirus a început să se extindă. Demnă de menționat este și creșterea de cinci milioane de dolari, în doar câteva săptămâni, a averii lui Nathaniel A. Davis, CEO al „K12 Inc.”, conpanie din SUA care furnizează programe educaționale online pentru școlarii americani. 

Jocul” efectelor pandemiei de COVID-19 cu averile bogaților lumii demonstrează o dată în plus că cei 1% care dețin avuția mondială nu ar putea fi în această postură privilegiată dacă restul de 99% nu ar munci și nu ar produce.

Bulgaria condiționează aderarea Macedoniei de Nord

Reporter: editura May - 28 - 2020 Comments Off on Bulgaria condiționează aderarea Macedoniei de Nord
Uniunea Europenă și Maceonia de Nord încep negocierile de aderare a statului balcanic în luna iunie, dar un obstacol major deja a intervenit: Bulgaria a anunțat că ar putea să se opună intrării țării vecine în blocul comunitar, din motive de interpretare a istoriei comune. În cadrul Tratatului de bună vecinătate între Bulgaria și Macedonia de Nord, a fost stipulată crearea unui comitet care să clarifice toate aspectele controversate din istoria comună a celor două țări, dar, dacă această entitate nu-și va termina lucrările și nu se va ajunge la un numitor comun până la începerea negocierilor cu UE, Maceonia de Nord ar putea să mai aibă de așteptat pe calea integrării în familia statelor membre. „Dacă autoritățile de la Skopje continuă să falsifice istoria, Bulgaria nu-și va da acordul pentru debutul negocierilor”, sintetizează premierul bulgar Boiko Borisov. Concret, este vorba, printre altele, despre mențiunea „macedonean” în dreptul numelui lui Gotse Delchev, pe care bulgarii îl consideră revoluționar al istoriei țării lor. Pe de altă parte, același prim-ministru al Bulgariei susținea, la Forumul Economic Mondial de la Davos, că „Bulgaria a susținut în mod consistent eforturile statelor din Balcanii de vest pe drumul lor către accederea în UE”.
 
 

Muntenegru, codașă la egalitatea de gen

Reporter: editura May - 28 - 2020 Comments Off on Muntenegru, codașă la egalitatea de gen
Cel mai recent raport al organizației Global Gender Equality Index, în care au fost prezentate în premieră datele statistice din Muntenegru, arată că în această țară, egalitatea de gen este sub media Uniunii Europene.
 
Cele mai mici scoruri se înregistrează pe segmentul funcțiilor de conducere și al pozițiilor de putere, cele mai mici diferențe constatându-se în domeniul sănătății. „În primul rând, în societatea noastră avem nevoie de întărirea libertăților și drepturilor omului, inclusiv pe direcția ascensiunii sociale a femeilor din Muntenegru”, consideră vicepremierul Zoran Pažin. 

Datele statistice arată că femeile muntenegrene sunt discriminate la locurile de muncă, iar maternitatea rămâne o barieră majoră în fața dorinței femeilor de a face carieră. De asemenea, chiar dacă au educație înaltă, acestea sunt silite să activeze în sectoare mai prost plătite sau cu salarii mai mici decât ale bărbaților, notează balkaneu.com
 

Pe mâna cui ne dăm…

Reporter: editura May - 28 - 2020 Comments Off on Pe mâna cui ne dăm…

Mai ieri – alaltăieri, un anume domn l-a abordat pe un cunoscut de-al său:

Am auzit că vrei să te faci deputat european. Bravo și la mai mare!

– Cam așa. Mersi de urare…

– Și la cine te duci?

Deocamdată, la unul din astea mai noi.

– Păi, de ce?

Pentru că la alea mai vechi există abonați care de acum trei, patru sau cinci rânduri se duc la Bruxelles. Și se bagă în față, că primesc bani grămadă. Așa s-au obișnuit. E clar, terenul este „minat” acolo. Și, la urma urmei, cum bate vântul, acolo mă duc.

– E clar, acum o iei pe dreapta.

Da, dar vom vedea ce se mai întâmplă. Ce fac dacă își aduc aminte ăștia de la stânga că sunt populiști în loc să se gândească cum ar fi mai bine pentru țară?

Într-adevăr, e grea pregătirea pentru deputăție la Uniunea Euroopeană.

Stau și mă frământ încotro să mă duc. Am niște exemple ilustre, care au pornit-o pe dreapta, s-au mutat pe stânga, „iaca, iaca, iac-așa”. Și le merge bine, slavă Domnului, sunt plini de bani.

Deci, unde te duci, cui te alături? N-ai și mata o opțiune, ca orice român cumsecade?

Păi tocmai asta e, un om înțelept așteaptă să vadă cum bat apele. Și nu uita cât bănet e pus la dispoziția câștigătorilor. De ce numai ei să ia și să nu ne înscriem și noi acolo, ca începători, cu câteva zeci ori sute de mii de euro?

Din păcate, cam așa merg lucrurile pe la noi. Cât despre mersul țării spre mai bine, Dumnezeu cu mila.

Carol Roman