NUMARUL
203-204

Efigii

Vlad Țepeș. O istorie deturnată

Reporter: editura April - 17 - 2020
Din perspectiva adevărului istoric, domnia principelui român Vlad Țepeș este departe de poveștile personajului de ficțiune literară asociat turistic imaginii sale.
 

Vlad Tepes

Vlad Țepeș a domnit în Țara Românească între anii 1456-1462 și în anul 1474. Era fiul lui Vlad Dracul și nepot al marelui domnitor Mircea cel Bătrân. Istoria Evului Mediu îl apreciază pe Vlad Țepeș ca pe unul dintre cei mai abili conducători militari ai epocii și o pavăză a creștinătății, împreună cu renumiții săi contemporani Ștefan cel Mare și Iancu de Hunedoara, atunci voievodul român al Transilvaniei, într-o perioadă neagră pentru întreaga creștinătate, când turcii cuceriseră Constantinopolul, ultimul bastion al Bizanțului.*


Vlad Țepeș s-a rermarcat printr-o domnie autoritară, menită să pună capăt comploturilor marii boierimi, care era dispusă să accepte vasalitatea față de turci. În acest context, a impus pedepse aspre, inclusiv renumita tragere în țeapă în public, pentru hoți și a încercat să reglementeze comerțul, dorind să devină profitabil pentru principatul său. Ordinea internă pe care reușise s-o instaureze Vlad Țepeș era atât de pregnantă, încât se afirmă că pe vremea domniei sale „se putea lăsa o pungă cu galbeni și în mijlocul drumului, că n-o fura nimeni”

Domnitorul român s-a remarcat în epocă și grație unor succese militare notabile. În iarna anului 1461, cu o mică oaste de mercenari și de țărani, a nimicit trupele turcești din garnizoanele de la Dunăre, determinându-l pe sultanul Mahomed al II-lea să se îndrepte împotriva domnului român cu ceea ce cronicarii au numit „cea mai puternică armată de la cucerirea Constantinopolului”. Vlad Țepeș a aplicat tactici de gherilă, obținând victorii repetate în bătălii de uzură, care s-au prelungit până în toamna anului următor, când sultanul cuceritor al Constantinopolului a fost nevoit să se retragă, învins de domnitorul valah. 

Adevărul istoric este că domnitorul român Vlad Țepeș a fost un principe respectat, evlavios, ctitorind construcția mai multor biserici, între care și cea de pe o insulă a Lacului Snagov sau Mănăstirea Comana, din Giurgiu, unde se află și mormântul său. Și istoria Bucureștilor este strâns legată de numele acestui domnitor, orașul fiind pomenit pentru prima dată cu acest nume într-un hrisov semnat de Vlad Țepeș la 20 septembrie 1459 și care este considerat prima atestare documentară a Capitalei României. 

Și totuși, toate aceste adevăruri au fost ignorate câteva secole mai târziu după domnia lui Țepeș, când un scriitor irlandez scria o carte inspirată din relatări ungurești, plăsmuind un personaj imaginar, un prototip de vampir cu care s-a acoperit complet imaginea temutului domnitor român. Acest roman de ficțiune nu are nimic de-a face cu adevărata biografie a lui Vlad Țepeș, un justițiar renumit, dar în același timp un prinț capabil, patriot, un excelent conducător militar și un lider preocupat de bunăstarea supușilor. De altfel, politicile sale interne de stârpire a hoției au rămas în istoria națională ca o autentică luptă anticorupție, iar faptul că a ținut piept marelui sultan al timpului l-a înscris peste veacuri pe principele român ca pe unul dintre apărătorii creștinătății, fapt consemnat ca atare de sursele istorice și documentare avizate ale epocii. 
 
[Not a valid template]
 


*„Nobilimea la români” (Victor Botez, Corneliu Radeș)