NUMARUL
207-208

Poveștile din copilărie, auzite de la părinți sau bunici, sunt mereu o carte de istorie vie, întâmplările dramatice ale generațiilor care ne-au crescut și educat fiind piatra de temelie pe care se sprijină devenirea noastră. Șansa de a fi depozitar de informații transmise de la martori ai evenimentelor care condensează și definesc schimbări de epocă le explică dinamica, vin ca un izvor mereu proaspăt de înțelepciune. Impresiile sedimentate în timp colorează documentele seci ale istoricilor, formând tezaurul neștiut al familiilor într-o carte nescrisă, cu pagini mereu adăugate în locul celor șterse de valurile timpului, ca desenele de pe o plajă spălată de mare.

Al Doilea Război Balcanic. Armata Română trecând Dunărea pe un pod de vase la Zimnicea, în cadrul Campaniei pentru Turtucaia

Pentru mine, ceea ce numim Războaiele Balcanice au început ca un fir de poveste la Călărași, prin anii 50, dinaintea școlii primare. Bunicul meu mă lua de mână și ne plimbam prin parcul orașului unde, pe malul Borcei, oprea de fiecare dată la un monument cu o mare cruce de piatră alb-gălbuie. Se închina, ofta, privea spre apele desprinse din Dunăre, undeva, departe, peste pădurea de pe celălalt mal. Aveam să înțeleg, după ani, de ce bunicul, Moise Catrangiu, se reculegea la monument. Mai apoi am putut să adâncesc povestea care se învârtea în jurul Cadrilaterului, de care s-au legat atâtea destine care formau amalgamul de neamuri din orașul meu natal. Monumentul care dăinuie și acum, revigorat pe soclul inițial, a fost ridicat ,,În memoria ostașilor, victime ale scufundării șalupei Teleorman la 31 octombrie 1912”

 

 

O dramă care anunța conflictul

În acea zi blestemată de sfârșit de octombrie s-a petrecut o catastrofă care a îndoliat Armata Română și a cutremurat orașul Călărași. Iată cum este reținut de ziarul Adevărul, ediția din 2 noiembrie 1912, evenimentul dramatic: ,,În 31 octombrie, la ora 1.45 pm, șalupa «Teleorman», aflată în serviciul grănicerilor, a pornit spre Ostrov, având la bord 56 de persoane, și anume plutonierul comandant Talpeș, plutonierul de grăniceri Udroiu Ion, mecanicul civil Căpitănescu, un caporal și 47 soldați grăniceri, precum și 5 marinari. Grănicerii erau destinați a înlocui la Ostrov soldații care se liberau. Lângă primele geamanduri aflate în dreptul Cotului țiganului, la 130 de metri de ponton și 100 de metri de mal, voind să facă rondul la stânga, vasul a oscilat și puterea anaforului l-a împiedicat să revină la poziția orizontală. Apa a început să intre în interiorul vasului pe ferestrele cabinelor iar soldații, care toți erau pe covertă, au fost trântiți în partea stângă a vasului. Curentul apei, care în acest punct este foarte puternic, a desăvârșit răsturnarea vasului care s-a scufundat cu fundul în sus. Oamenii, aflați în prea puțin număr pe chei, la acea oră, precum și copiii care așteptau deschiderea Școlii de băieți nr. 2, situată chiar pe malul Borcei, au auzit strigătele de disperare ale celor care se înecau”. Cronica evenimentului readus în lumină de prof. Nicolae Țiripan, directorul Arhivelor Statului din Călărași, menționează că au fost 49 de victime în catastrofa navală, doar șase persoane aflate la bord fiind salvate de o barcă a Pescăriei Statului, care a putut ajunge mai repede lângă șalupa răsturnată. Între cei înghițiți de ape se afla și mecanicul civil Căpitănescu, care, aveam să aflu peste ani, fusese prieten al bunicului meu. Soldații erau înrolați în Regimentului 1 Grăniceri, pus atunci în stare de alarmă. La doar câțiva kilometri de Călărași, la graniță, peste Dunăre, Bulgaria era angajată în război cu Turcia de câteva săptămâni. Se desfășura Primul Război Balcanic.

Sub puterea tratatelor secrete

România se afla din 1883 sub puterea unui tratat secret cu Tripla Alianță. Austro-Ungaria încerca să facă jocurile în Balcani în echilibru cu Rusia. Panslavismul care domina și stimula unitatea de conjunctură a Bulgariei, Serbiei, Greciei, Muntenegrului în perspectiva unor aranjări a frontierelor pe seama excluderii Imperiului Otoman din Balcani, se sprijinea pe Rusia. România avea experiența pierderilor care au decurs din alianța cu Rusia din Războiul de la 1877 și încerca să-și consolideze granița de sud, în Dobrogea, unde orașul Silistra era privit ca un punct strategic esențial. De aceea, România nu a decretat mobilizarea în octombrie 1912 pentru a interveni ca parte în Primul Război Balcanic, dorind o negociere directă cu Bulgaria pe contenciosul de frontieră. Pentru acesta, punctul de la Ostrov, pe malul drept al Dunării, vecin cu Silistra, era întărit cu grăniceri și pus în stare de alarmă înaintată. Putem considera că militarii români dispăruți în catastrofa de la Călărași erau victime de facto ale unei confruntări nedeclarate. Înfrângerea Turciei nu potolește rivalitățile dintre adversarii ei din confruntările abia încheiate. Grecia și Serbia au încheiat un acord militar secret, pentru a contracara influența bulgară. Tratatul de pace încheiat la 30 mai 1913 devine caduc la scurt timp; în 16/17 iunie 1913, Bulgaria atacă foștii aliați, declanșând Al Doilea Război Balcanic.
 
 

Obținerea Cadrilaterului

În 26 aprilie 1913, prin Protocolul de la Sankt Petersburg, România a primit Silistra, decizia nestingând animozitățile dintre Sofia și București, mai ales pe fondul tensiunilor din Balcani, redevenite explozive. Mobilizarea Armatei Române începe în noaptea de 3 iulie 1913. În cea de-a șasea zi a mobilizării, România declară război Bulgariei și trupele române ocupă Silistra. În 22 iulie, în timp ce rezistența bulgară se dezintegra pe toate fronturile, guvernul român acceptă un armistițiu. În august 1913 începe Conferința de pace de la București, la care participă România, Bulgaria, Grecia, Serbia și Muntenegru. Turcia a fost respinsă de premierul Titu Maiorescu, pe motiv că ,,negocierile vor privi numai schimbări teritoriale între statele creștine”. În virtutea prevederilor Tratatului de la București, semnat la 10 august, Bulgaria a a cedat Dobrogea de Sud României, recunoscând linia Turtucaia–Balcic drept nouă frontieră între cele două țări.

Destine schimbate 

Mărirea teritoriului românesc cu 7.770 de kilometri pătrați și cu un spor de populație de 280.000 de locuitori produce schimbări în economia zonei chiar și până la intrarea României, în august 1916, în Primul Război Mondial. După ocupația germano-turco-bulgară din următorii doi ani, în 1919, Cadrilaterul revine în granițele României Mari, unde va rămâne până în 1940. Efectele Războaielor Balcanice le-am privit prin biografiile bunicilor și părinților, dar și prin influențele asupra vieții din comunitate. Bunicul Catrangiu, detașat la o filială a Băncii Naționale deschise la Silistra în 1913, mută familia din Călărași până la catastrofa militară de la Turtucaia, din toamna lui 1916. Bunica a născut acolo prima dintre cele trei fete. Strada în care locuiam în orașul de pe malul Borcei era și după o jumătate de secol o ilustrare vie a urmărilor acelor ani frământați. Vecin lipit de curtea noastră era dl. Pantelimon, jandarm pensionat, premiat de Regele Carol al II-lea cu un loc de casă pentru faptele de arme din lupta cu comitagiii bulgari, care nu se împăcau cu granița din 1913. Peste drum stătea domnul Bațu, machedon venit din Grecia prin 1925, în casa tip vagon locuind și familia Metin, musulmani turci. La două case se mutase Ghebercof, bulgar care migrase spre România, atras de studiile universitare. Familia Ianculovici, neam de evrei săraci, se integrase în spiritul multinațional, copiii mergeau cu creștinii să colinde de Crăciun și ne erau gazde de Hanuka. Carambela, grec, venea cu rodul grădinii de zarzavat din Lunca Borcei, iar în locuința colonelului Florescu, reformat de comuniști, stăteau în chirie două refugiate din nobilimea albă rusă, care dădeau lecții de pian și franceză în cartier. Tatăl meu picta peisaje din Balcicul pe care a apucat să-l vadă abia în 1970. Eu am ajuns în Silistra pentru prima dată în 2012, la un secol de la catastrofa care a deschis povestea Războaielor Balcanice.

Dan Constantin