NUMARUL
199-200
Care este viteza de schimbare a intereselor naționale ale unui stat? Transformările politice la nivel global influențează evident și opțiunile locale, căile de atingere a obiectivelor naționale având în politica externă un mijloc de afirmare a priorităților, dar și de a realiza armonizarea lor în interiorul instituțiilor internaționale sau pe cale bi sau multilaterală cu cele ale altor state. În ultimul secol, România a trecut prin vârtejul a două războaie mondiale, a fost subiect al reglementărilor tratatelor de pace postbelice, schimbând radical, alături de țările din Est, după 1990, sistemul politico-social și alianțele militare. Devin, în acest context, interesele naționale un ,,pachet șanjabil” după conjunctura etapelor sau marile comandamente ale reîntregirii teritoriale, păstrării unității și independenței statale sunt valorile sfinte pe care se construiește bolta relațiilor internaționale ale României? 

academicianul Nicolae Dasovici

Dinamica concepției privind apărarea intereselor naționale prin politica externă poate fi obiect de studiu plecând de la repere clare de documentare. Lucrările în domeniu nu lipsesc, aici merită a fi remarcată seria monumentală ,,Supraviețuire și afirmare prin diplomație în anii Războiului Rece”, coordonată de Ambasadorul Nicolae Ecobescu. Editura Fundației Europene Titulescu a pornit această operă, care a devenit de referință, cu primul volum, apărut în anul 2013, recent fiind lansat volumul 12; studiile, analizele și documentele -majoritatea desecretizate și publicate în premieră – se constituie într-o solidă bibliotecă indispensabilă studiului politicii externe românești din perioada de până în 1989. 


Pentru a înțelege evoluția și schimbările de abordare a subiectului, putem lua ca bază o lucrare de sinteză datorată academicianului Nicolae Dașcovici (1888-1969), personalitate care și-a dedicat eforturile științifice studiului politicii externe. Volumul, devenit o raritate pentru bibliofili – ,,Interesele și drepturile României în texte de drept internațional public” – a apărut în 1936, în seria publicațiilor Institutului de Drept Internațional Public al Universității Mihăilene din Iași. În studiul introductiv, autorul constata că „ne lipsește o colecție națională de tratate și convențiuni internaționale ale României, ținută mereu la curent potrivit vremii, întâmplărilor și evoluției Statului nostru în lume”. N. Dașcovici remarca, acum 80 de ani, o situație care nu s-a schimbat prea mult de atunci: ,,Prin contrast cu politica marilor puteri,,directivele celor mici sunt mult mai puțin fixate sau sigure și se pot urmări cu nesfârșite greutăți prin vălmășagul de interese ale celor puternici. Însăși directivele politicii interne a țărilor cu rol secundar sunt și trebuie subordonate, de cele mai multe ori, considerațiilor de politică externă, în vederea apărării intereselor permanente ale siguranței naționale”. Profesorul Dașcovici trece în revistă, în volumul citat, și nedreptățile suferite de România prin tratatele de pace de după Marea Unire. 

,,Supravietuire si afirmare prin diplomatie”

Tratamentul sever aplicat României la pacea generală a fost adâncit și de greșeli ale propriei administrații, care a scăpat o serie de termene în care se puteau emite pretenții față de Germania, Ungaria, Austria, de pildă pentru emiterea de monedă de hârtie în teritoriul vremelnic ocupat. Sunt amendate și pozițiile rigide sau aflate la remorca altor interese în relația cu Rusia, diplomații români pierzând momente favorabile pentru a reuși reglementări solide – directe sau indirecte – pentru recunoașterea revenirii Basarabiei la patria-mamă. Aflată într-o situație favorabilă prin extinderea teritoriului și devenind o putere de mărime medie după actele ce au urmat după 1919, România avea nevoie de un corp de diplomați care să-i susțină interesele. ,,Centrala ministerului nostru de afaceri streine este și trebuie să fie înalta școală pentru formarea elementelor necesare, fără de care orice operă serioasă nu se poate îndeplini cu adevărat”, pledează autorul pentru profesionalizarea acestui corp. Într-o perioadă scurtă, România a trebuit să-și traseze noile frontiere,l ungimea granițelor sporind la aproape 3.700 de kilometri. Negocierile cu Bulgaria și Iugoslavia au dus la fixarea graniței pe Dunăre, operațiune complicată și din punct de vedere tehnic, marcarea thalweg-ului nefiind o sarcină ușor de realizat. În impas a rămas însă navigația pe Nistru, fluviu considerat a avea un regim internațional, ca graniță cu Rusia. Aflăm din lucrarea profesorului Dașcovici, pe baza tratatelor incluse în volum, reglemetările privind insula Ada-Kaleh, cablul telefonic Constanța-Constantinopol, regimul strâmtorilor, Concordatul cu Vaticanul, raporturile României cu URSS, ocuparea Budapestei, analiza revizionismului celor nemulțumiți după pacea generală ce avea să explodeze într-un nou război doar la trei ani de la publicarea volumului. 


Diplomația este nu doar o artă a negocierii, ci și o lecție de patriotism, ar fi concluzia lucrărilor de referință pe care le-am citat.

Dan Constantin