NUMARUL
199-200

Mapamond

Celebre schimbări de optică politică

Reporter: editura December - 3 - 2019
Diferențele dintre ceea ce promit liderii politici la un moment dat și măsurile ulterioare pe care le iau generează tensiuni inevitabile. Cu cât oamenii de stat sunt de mai mare anvergură, cu atât schimbările lor majore de optică marchează mai pregnant climatul internațional. 

Marile răzgândiri ale politicii sunt manevre dificile și, de multe ori, riscante. Unul dintre exemplele cele mai elocvente este cel al fostului președinte al Franței Jacques Chirac, recent trecut în neființă, care se exprima în termeni foarte duri la adresa „Europei supranaționale” în 1979: „Este o Europă a șomajului, în care companiile multinaționale dictează statelor și în care Franța este prinsă ca într-o mlaștină”. În doar un deceniu, grație popularității proiectului european printre francezi, Chirac devenea un european convins până în străfundurile ființei. 


În prezent, Franța este condusă de un președinte care a pornit viguros spre reformarea masivă a multor sisteme din țara sa. De altfel, pentru această viziune a devenit Emmanuel Macron conducătorul Franței. Dar opoziția încrâncenată în fața unor măsuri financiare a generat mișcări populare de o asemenea anvergură, încât reformatorul Macron a dat înapoi. O dată în plus, într-o lume a legilor capitaliste, societatea franceză a demonstrat lumii întregi ce poate genera forța sindicatelor și a opiniei publice. 

Dincolo de Canalul Mânecii, fenomenul Brexit a fost marcat de nenumărate suciri de opinie. Cele mai multe sunt în dreptul premierului care inițial a preluat sarcina ducerii la bun sfârșit a negocierilor de ieșire a Marii Britanii din Uniunea Europeană, Theresa May. Deși s-a pronunțat împotriva alegerilor interne anticipate, le-a organizat, cu prețul pierderii majorității. În mandatul său de premier, May a anunțat de patru ori că demisionează, stârnind de fiecare dată efecte semnificative și unde de șoc pe toate piețele financiare importante ale lumii. 

Theresa May a avut un predecesor ilustru în ale… schimbării majore de poziție politică. Emblematicul Winston Churchill considera, în anii 1920, că Statele Unite ale Americii sunt „o problemă pentru Marea Britanie”. Brusc, după o vizită peste Ocean, în 1931–1932, Churchill și-a modificat viziunea la 180 de grade, iar această răzgândire avea să fie crucială un decenu mai târziu, când legătura dintre Marea Britanie și SUA avea să salveze întreaga lume în Al Doilea Război Mondial. „Dacă suntem împreună cu SUA, nimic nu este imposibil”, spunea Churchill în 1943. 

Donald Trump

În dreptul amintitului stat american se pot menționa o serie de diferențe între declarații și atitudini. Campion al răzgândirilor, președintele Donald Trump s-a exprimat în termeni duri la adresa NATO, Alianță pe care o declara „depășită”, iar după o vreme spunea că „NATO nu este o organizație depășită. Am spus asta în trecut, dar Alianța a făcut niște schimbări”. Un alt punct de vedere schimbat radical a fost acela referitor la prezența americanilor în Afganistan. După ce inițial a susținut că trupele americane tebuie „retrase imediat”, președintele și-a răsturnat discursul: „O retragere rapidă ar lăsa țara vulnerabilă la terorism”. Este lesne de imaginat ce au generat aceste declarații, fiecare la rândul său, în delicatul și complicatul echilibru geostrategic global. De altfel, liderul de la Casa Albă anunța în debutul mandatului că este timpul să se refacă legăturile SUA-Rusia, pentru ca mai târziu să se răzgândească total: „Relațiile noastre cu Federația Rusă sunt la un minim istoric”. Per ansamblu, Donald Trump însuși a găsit sinteza acțiunilor sale: „Toată viața am auzit că deciziile sunt foarte diferite atunci când te afli în spatele Biroului Oval”


Aceste cuvinte sunt valabile și pentru una dintre schimările de optică de proporții ale predecesorului său în Casa Albă, Barack Obama, care, după ce a susținut printe prioritățile mandatului său închiderea înfiorătoarei închisori de la Guantanamo, care a stârnit un scandal internațional, nu a mai dus la îndeplinire acest demers. Guantanamo rămâne deschisă „pe termen nedeterminat”.
 

O altă răzgândire care a marcat ulimii ani ai politicii internaționale este cea a cancelarului german Angela Merkel. În anul 2015, întreaga lume asista la un mesaj uimitor: Germania se declara pregtită să primească un milion de refugiați sirieni. Această atitudine a celei mai mari puteri europene a stârnit, însă, reacții în lanț: statele membre au ajuns să înalțe ziduri în calea migranților, ultranaționalismul s-a exacerbat, iar Merkel a fost nevoită să constate că popoarele europene nu sunt pregătite pentru deschiderea largă a porților. Ca urmare, trei ani mai târziu, pentru a-și menține coaliția la putere, a decis exact pe dos: întărirea controalelor la granița cu Austria, oprirea celor cu cereri de azil de a mai intra în Germania și înființarea de centre de tranzit în care refugiații să fie pregătiți pentru întoarcerea în statele de origine.

Un alt exemplu similar vine din Ucraina, țară care, în anul 2013, prin președintele Viktor Ianukovici, întorcea spatele drumului său european după o „Revoluție portocalie” și șase ani de negocieri cu UE. Mișcarea, generată de interesele Rusiei, avea să fie urmată, câteva luni mai târziu, de anexarea Crimeei de către… Federația Rusă, moment ale cărui consecințe internaționale continuă și azi.
 
 
De altfel, în dreptul Rusiei poate fi menționată una dintre cele mai mari răzgândiri ale secolului XX, cea a lui Mihail Gorbaciov, care a fost numit inițial la conducerea URSS pentru a o întări și proteja, dar care i-a adus disoluția. Cât despre actualul lider de la Kremlin, mulți își aduc aminte de faptul că la începutul ascensiunii sale era un declarat admirator al valorilor occidentale și ținea discursuri în care afirma că „locul Rusiei este în Europa”. După preluarea deplină a puterii, Putin a decis să proiecteze tocmai Occidentul ca pe inamicul său principal. 

Fostul premier britanic Margaret Thatcher spunea cândva, presată de opoziție: „Un lider se răzgândește dacă vrea”… 

Roxana Istudor