NUMARUL
197-198
Se cunoaște că, în ultima perioadă, dezbaterile din țări membre ale Uniunii Europene au abordat ...
Ca în fiecare an, în luna decembrie sunt comemorate victimele Revoluției din 1989: aproape 1.000 ...
După 1989, am avut surpriza ca în România să izbucnească uitatele conflicte inter-etnice. Nu știam ...
- spre Vest sau spre Est? - Au trecut mai bine de șase luni de la ...
Reprezentant al unei biserici străvechi, Preafericitul Părinte Neofit, Patriarhul Bulgariei, figurează printre liderii religioși importanți ...
Republica Populară Chineză, țara cea mai populată din lume, și Federația Rusă, țara de pe ...
Africa a încetat de mai multe decenii să fie „continentul sărăciei”, iar marile puteri ale ...
Schimbarea numelui țării este un proces complicat atât intern, cât și la nivel internațional. De ...
În fiecare an, în toată lumea se înregistrează peste un miliard de călătorii în străinătate. ...
Institutul Cultural Turc „Yunus Emre” a aniversat zece ani de la înființare în România. Cu ...
Limbajul diplomatic al celor aflați la putere suportă tranziții ciudate atunci când este vorba despre ...
Complexul comercial „Dragonul roșu”, din cadrul „NIRO Investment Group”, a lansat o nouă campanie umanitară ...

Archive for October, 2019

Când migranții bat la ușă…

Reporter: editura October - 9 - 2019 Comments Off on Când migranții bat la ușă…
Se cunoaște că, în ultima perioadă, dezbaterile din țări membre ale Uniunii Europene au abordat și dificila problemă a migranților. Atât presa, cât și diferite organisme sociale au subliniat faptul că europenii consideră imigranții ca fiind primul pericol pentru continentul nostru. Mai mult chiar, în conștiința publică a fost depășită și teama de terorism, care, după cum se știe, în ultima vreme, s-a manifestat sângeros. În aceste condiții, în fața cetățenilor continentului a apărut din nou tema susținerii absorbției de migranți. Aproape toate țările se declară, în principiu, de acord cu sprijinirea acestor oameni aflați în dificultate, dar, atunci când se pune problema preluării lor efective, apar diferențe majore. Din cele 28 de state membre ale Uniunii, doar opt, printre care și România, sunt dispuse să primească, pentru o perioadă mai mică sau mai mare, cota stabilită de migranți ce sosesc neîncetat la porțile Europei. Amintim că nu demult, Guvernul României a propus, printr-un memorandum, adoptarea unei poziții de susținere a Compactului Global pentru Migrație (CGM), în forma convenită în urma negocierilor. Președintele Klaus Iohannis a aprobat documentul propus de Executiv, care prezintă poziția oficială a României privind migrația, așa cum a fost stabilită recent în cadrul unei conferințe ONU la nivel înalt, pe această temă. Și totuși, este vorba despre un text fără valoare juridică obligatorie, menit a evita stabilirea de obligații financiare suplimentare pentru statele membre.

Carol Roman

Pe de altă parte, avem o experiență proprie în ce privește atitudinea migranților față de rămânerea pe teritoriul țării noastre. Ne reamintim de modul în care au reacționat refugiați primiți la noi: nu au acceptat să rămână în România, susținând că nu vor să stea „într-o țară care nu are ce să le ofere”. Sunt de notorietate cazurile în care refugiați ajunși în România, deși proveneau din țări frămânate de grave conflicte interne și trăiseră în condiții de supraviețuire foarte dificile, au făcut tot posibilul să plece din țara noastră, chiar cu riscul confruntărilor cu autorități din statele membre care nu acceptă migranți pe teritoriul lor. 


Această problemă a migrației nu a fost nici pe departe rezolvată prin înțelegerea cu Turcia, care primește loturi mari de refugiați contra unor plăți consistente.

În ceea ce privește țara noastră, nu putem trece cu vederea faptul că o parte a populației trăiește încă în condiții dificile, iar, în același timp, în unele state membre s-a pus oficial problema priorității bunăstării propriilor cetățeni în fața celei a refugiaților.

Sunt toate acestea motive serioase de reflecție referitoare la faptul că primirea a numeroși refugiați este de natură să stârnească o reacție de respingere din partea societății, care, așa cum am amintit, pune problema migranților pe primul loc la capitolul temeri legate de viitor. 

Carol Roman 

30 de ani de la evenimentele care au dus la prăbușirea regimului ceaușist

Reporter: editura October - 9 - 2019 Comments Off on 30 de ani de la evenimentele care au dus la prăbușirea regimului ceaușist
Ca în fiecare an, în luna decembrie sunt comemorate victimele Revoluției din 1989: aproape 1.000 de oameni au fost uciși și peste 2.000 răniți. Se consemnează că s-au înregistrat mai multe victime după 22 decembrie, data fugii cuplului Ceaușescu. 

Istoria reține că majoritatea victimelor provin din rândurile tineretului, care s-a jertfit pentru ca țara să pășească într-un nou regim, în care libertățile cetățenilor să fie protejate, iar viața asigurată. 


Inițiativa „Premiul Nobel – eroicului tineret român”

(„Tineretul liber”, Anul II, nr. 11/ joi, 4 ianuarie 1990)

Printre corespondenții străini, trimiși speciali ai unor agenții internaționale de presă, ziariști și reporteri de radioteleviziune, a găsit ecou și susținere inițiativa ca Premiul Nobel să fie atribuit în acest an eroicului tineret român.


 „Revoluția română, ce a adus libertatea și democrația, a fost înfăptuită în cea mai mare măsură de tineretul român, care a trăit sub tiranie, în condiții de mizerie și asuprire. Din rândurile sale au căzut majoritatea victimelor. În semn de omagiu și cinstire a supremului sacrificiu ce a adus, odată cu libertatea, și speranța într-un viitor mai bun, corespondenții de presă și de radioteleviziune din diferite țări prezenți la București în aceste zile semnează și susțin Aprelul ca Premiul Nobel pentru Pace pe acest an să fie acordat eroicului tineret român”.

Apelul, inițiat de Carol Roman, publicist român, corespondent de presă permanent la București al ziarelor turcești „Sabah” și „Tercuman”, autor al unor cărți realizate împreună cu Fundația Nobel, este semnat de: J.F. Megeigrus, de la ziarul „Sudoust”, din Bordeaux, Franța, Roger Wiltz, de la ziarul „Le Républicain Lorrain” – Metz, Franța, Showcat Iqbal, corespondent al Agenției de presă din Bangladesh, Boris Marian, secretar responsabil al Uniunii Ziariștilor din R.S.S. Moldovenească, Anatol Ciobanu, de la Revista „Făclia”, din Chișinău, Maurizio Mengoni, corespondent special al „RAI GR I” (Radio Italia), Stanislav Wojnavain, corespondent al Agenției „PAP” (Polonia), Paul Fodorean, trimis special al Agenției Internaționale „Sipapress” din Paris, Shighito Shiga, corespondent al ziarului „Akahata” (Japonia), Evangelos Antonaros, de la publicația „Springter”, din Roma, Michel Desprat și Yosuhito Fukani, de la „IMO TV”, Paris, Joachim Wallensach și Willi Shudman, de la „German TV”, V.M. Kostenko, de la „Radio Moscova”, Tokunaga Shunsike, de la „NKH-TV”, din Geneva, Zhang Hanwen, corespondent al Agenției de presă „Xinhua”, Matt Glass, de la Agenția de presă „DST.VU”, din Paris, Catherine Adams, de la postul „IRN Britain”, din Londra, Carmen Postigo, de la Agenția spaniolă „EFE”, Ernan Jouranol, de la Agenția „France Presse”, Victor Volodin, de la ziarul „Izvestia”, U.R.S.S., Federico Ramini, de la postul TV „24 Ore”, Milano, Italia, Manuel Vimenet, de la Agenția „Vu”, Paris, Jean Bothorel, de la publicația „Le Figaro”, Franța, France Tenaudier, de la Agenția „SIPA Press”, Canada, Tom Anderson, de la postul „CBS”, New York. 

Ideea ca Premiul Nobel să fie acordat tineretului român este susținută și de unele organizații internaționale, ai căror reprezentanți au semnat Apelul nostru
: Odile Delacote, Editte Charrier, Hewe Le Moing, Yves Batorel, Serge Thierry, Adrienne Russe, de la Organizația „Médecins sans Frontières”, Paris, Philippe Bruelle, de la Mișcarea „Médecins du Monde”. A mai semnat Apelul și jurnalistul Ștefan Petrescu, membru fondator al „Asociației Românilor Liberi” din R.F. Germania, care-și propune să sprijine eforturile comunităților românești din R.F.G. și din alte țări de a întreține relații normale cu patria de baștină și de a contribui la reconstrucția României democratice.

Informat despre această inițiativă, dl. Lasse Seim, ministru în misiune specială în cadrul Ministerului Afacerilor Externe al Norvegiei, a promis că va susține acțiunea.

Amintim că Premiul Nobel pentru Pace este acordat de Stortingul norvegian. 
 

Adevărul nu poate fi măsluit (II)

Reporter: editura October - 9 - 2019 Comments Off on Adevărul nu poate fi măsluit (II)

După 1989, am avut surpriza ca în România să izbucnească uitatele conflicte inter-etnice. Nu știam atunci de marile planuri de subjugare a Europei (interesații sunt mulți și diverși, de la state la corporații). Martie 1990 a fost un moment de încercare a rezistenței statului român, aflat într-o situație inconfortabilă, după schimbarea de sistem din decembrie 1989. Din lipsă de motivație reală, din cauza instinctului politic excepțional al majorității populației, fie românești, fie maghiare, datorită reținerii și mai ales a fermității instituțiilor de forță, provocarea a eșuat. Dar România nu a fost uitată, ci asupra ei s-a aplicat un „plan B”. A început un proces îndelung și minuțios de decredibilizare a statului, de subminare a încrederii în instituțiile democrației.

Propagandă revizionistă la Cimitirul Militar Internațional de la Valea Uzului

Ce legătură au aceste evenimente cu incidentul de la Valea Uzului? Această legătură există, în vreme ce, pas cu pas, se construiește o realitate virtuală 100%, conform unei viziuni maghiaro-centriste. Se inventează o regiune istorică, Ținutul Secuiesc, care nu a existat niciodată, dar care este un suport ideal de identificare, se lansează steagul secuiesc, la fel de fundamentat cât este și Ținutul. Idei de autonomie, de la autonomia administrativă, fiscală, la autonomia teritorială devin subiecte obișnuite. Un mecanism verificat, de obișnuire a opiniei publice cu năzbâtiile naționaliste a tot felul de cercuri și organizații, locale sau de import (vezi Mișcarea celor 64 de comitate), folosit de alții în alte situații. De la autonomiile Ținutului Secuiesc s-a trecut la autonomia Partium ori a tuturor comunităților maghiare, autonomia Transilvaniei nu ajunge, e nevoie de tutela Ungariei asupra Transilvaniei.

 

Panou în Județul Covasna

Pe de altă parte, se cultivă diferențele culturale sau istorice. Cât de profund a fost asimilată această operațiune de intoxicare și învrăjbire interetnică? Aflăm din imaginile realizate de dl. George Simion, un tânăr candidat independent pentru Parlamentul European, în timp ce se uita la crucile acoperite cu saci de gunoi din Cimitirul Militar Internațional de la Valea Uzului, județul Harghita. Domnul Simion este agresat de câțiva cetățeni români de origine maghiară (accentul lor spunea acest lucru), iar între doi pumni era întrebat: Știi că ești pe un drum Județean din Harghita? Ce cauți pe un drum județean din Harghita? 


Aceste cuvinte spun totul despre ce viitor doresc militanții pentru autonomie din secuime și din altă parte. De fapt, bărbații nervoși și agresivi îi spuneau cu alte cuvinte ceea ce se strigă des în Gheorgheni și Sfântu Gheorghe: „Ținutul Secuiesc nu e România!”. Și totuși, va trebui să fim realiști și să fim de acord cu realitatea istorică, și anume că toată România e România


Eugen Uricaru

Alegeri cruciale dincolo de Prut

Reporter: editura October - 9 - 2019 Comments Off on Alegeri cruciale dincolo de Prut
– spre Vest sau spre Est? –

Au trecut mai bine de șase luni de la alegerile parlamentare din Republica Moldova (24 februarie 2019), dar miza geostrategică privind direcția spre care se îndreaptă tânărul stat din stânga Prutului (spre Vest sau spre Est?) a rămas neschimbată. În această regiune de la frontiera răsăriteană a Uniunii Europene și a NATO, în care rivalitatea de interese ale marilor centre de putere se manifestă neîncetat, o asemenea miză este întotdeauna reală și, adeseori, plină de neprăvăzut. 

Premierul Maia Sandu și președintele Igor Dodon

Distribuția echilibrată a opțiunilor exprimate de alegători pentru cei trei protagoniști ai scenei politice – Partidul Socialiștilor – PSRM (35 mandate), Partidul Democrat – PDM (30 mandate) și blocul ACUM – Alianța dintre Partidul Acțiune și Solidaritate și Partidul Platforma Demnitate și Adevăr (26 mandate) – semnifică în mod clar o invitație la dialog și colaborare pentru depășirea crizei pe care o traversează Republica Moldova de mai mulți ani.


După trei luni de blocaj parlamentar, mandatul vechiului legislativ fiind expirat, în timp ce noii aleși nu au putut să treacă la formarea structurilor conducătoare și a comisiilor de lucru, s-a reușit în cele din urmă formarea unei coaliții de guvernare care a permis revenirea climatului politic și social din republică la o relativă normalitate. Este adevărat că evitarea unei crize și mai profunde a fost posibilă cu implicarea directă a celor trei mari centre de putere cu influență reală în regiune (Uniunea Europeană, SUA și Federația Rusă), ai căror reprezentanți au sosit concomitent la Chișinău în vara acestui an.

Așa s-a ajuns la un acord între Partidul Socialiștilor (PSRM), patronat de prședintele statului, Igor Dodon, și Blocul electoral proeuropean ACUM, reprezentat de Maia Sandu și Andrei Năstase. Noua alianță a fost recunoscută aproape concomitent de SUA, UE și Federația Rusă, o decizie care a iscat multe nedumeriri și lasă, deocamdată, numeroase neclarități privind viabilitatea noii formule de guvernare de la Chișinău. Pe de o parte, a surprins ușurința cu care, după ani de zile de boicotare a Federației Ruse, acțiune în care a fost atrasă și Republica Moldova, unul din statele care a pierdut cel mai mult de pe urma respectării sancțiunilor economice impuse acesteia, occidentalii au dat brusc mâna cu Moscova în privința depășirii crizei de la Chișinău. De cealaltă parte, Rusia s-a mulțumit pentru început cu numirea doamnei Zinaida Grecianîi ca președinte al Parlamentului și cooptarea în cabinet a doi miniștri proruși (la apărare și pentru reintegrarea regiunii transnistrene). Cât va rezista această „mezalianță” rămâne de văzut.

Fostul consilier pe probleme de securitate națională al președintelui SUA, John Bolton, în vizită la Chișinău

Occidentalii contiuă să spere în consolidarea parcursului proeuropean al Republicii Moldova. Comisarul european pentru politica de vecinătate și extindere, Joahannes Hahn, sosit pentru a doua oară la Chișinău imediat după formarea guvernului condus de Maia Sandu, a promis consultanță din partea UE în vederea accelerării reformelor și a anunțat intenția Uniunii de a debloca asistența macrofinanciară destinată Republicii Moldova în toamna acestui an, cel mai probabil după alegerile locale anunțate pentru 20 octombrie.


La rândul lor, SUA continuă să manifeste interes pentru Republica Moldova, urmărind în primul rând identificarea de către companiile americane a unor noi oportunități economice în domenii precum infrastructura, agro-businessul, energetica sau telecomunicațiile, chestiuni dezbătute la Forumul organizat de cele două părți la Chișinău, la jumătatea lunii aprilie a.c. În planul relațiilor politice, SUA vizează acordarea de asistență pentru combaterae corupției, cât și pentru reglementarea diferendului transnistrean. „Nu avem interese militare aici. Ne dorim ca Moldova să fie independentă”, a declarat John Bolton, consilierul pentru securitate națională al președintelui Donald Trump, aflat recent într-o vizită la Chișinău.

Cât privește Federația Rusă, oficial aceasta declară periodic că „dezvoltarea relațiilor cu Moldova și poporul ei reprezintă una din prioritățile politicii externe ruse”. După cum ne spunea un fost ambasador moldovean la Moscova, „rușii își doresc să aibă în Republica Moldova un partener prietenos, care poate beneficia de avantajele cooperării cu UE, dar să se mențină departe de NATO”.

Premierul Maia Sandu s-a întâlnit la București cu președintele României, Klaus Iohannis

Consecventă poziției sale echidistante față de problemele interne moldovenești, România a continuat să acorde un sprijin consistent și dezinteresat Republicii Moldova chiar și în perioada de blocaj politic total de la Chișinău, iar la 1 iunie 2019 a fost reafirmat angajamentul Guvernului român de a susține continuarea finanțării unor programe comune în beneficiul cetățenilor vizând: reabilitarea școlilor și grădinițelor; dezvoltarea infrastructurii rutiere; interconectarea energetică; construcția gazoductului Ungheni-Chișinău și a liniei de cale ferată cu ecartament european pe același traseu; amenajarea albiei râului Bâc; dotarea cu apartaură tehnică a Spitalului din Comrat (Găgăuzia) și a unor săli de sport; implementarea serviciului 112


Spre deosebire de tonul discursurilor adoptat în anii anteriori, în care orientarea spre Federația Rusă era în mod constant o prioritate a sa, președintele Igor Dodon și-a nuanțat poziția după formarea alianței cu Blocul ACUM și a afirmat în mai multe rânduri că Republica Moldova dorește relații echilibrate atât cu Estul, cât și cu Vestul. În programul de vizite externe din toamna acestui an, atât în cel al lui Dodon, cât și în cel al premierului Maia Sandu, sunt prevăzute noi deplasări și contacte la Moscova, Washington și Bruxelles, spre a ilustra „echilibrul” amintit de președinte. 

Deocamdată, populația de dincolo de Prut are multe așteptări de la noii guvernanți. De aceea, un test semnificativ pentru clarificarea opțiunilor electoratului privind funcționarea coaliției aflate la guvernare și direcția de mers a republicii îl va reprezenta apropiatul scrutin pentru alegerile locale. 

dr. Ioan C. Popa

Preafericitul Părinte Neofit, Patriarhul Bisericii Ortodoxe a Bulgariei

Reporter: editura October - 9 - 2019 Comments Off on Preafericitul Părinte Neofit, Patriarhul Bisericii Ortodoxe a Bulgariei
Reprezentant al unei biserici străvechi, Preafericitul Părinte Neofit, Patriarhul Bulgariei, figurează printre liderii religioși importanți din Balcani. Înaltul prelat reprezintă o comunitate creștină semnificativă, 60% dintre bulgari declarându-se creștin-ortodocși. 
 
Născut în 1945, la Sofia, pe numele Simeon Nikolov Dimitrov, actualul Patriarh al Bisericii Ortodoxe Bulgare a fost călugărit în 1975. Este absolvent al Academiei Teologice din Sofia și al Academiei Teologice din Moscova. A îndeplinit mai multe demnități bisericești, printre care pe cea de episcop vicar de Sofia (1985), apoi mitropolit de Ruse (1994-2013). A fost ales și întronizat ca Patriarh al Bisericii Ortodoxe Bulgare în anul 2013. 

Preafericitul Neofit a fost considerat încă de la începuturile activității sale monahale un prelat devotat Bisericii Ortodoxe Bulgare și activând ca membru al unui grup dedicat menținerii tradițiilor Bisericii Ortodoxe Bulgare încă de pe vremea regimului comunist din țara sa. De asemenea, este cunoscut pentru atitudinea sa de împotrivire la amestecul statului în treburile bisericești, afirmând permanent că Biserica Ortodoxă Bulgară trebuie să fie complet independentă. 

Un moment important în cariera ecumenică a Preafericitului Patriarh Neofit l-a constituit anul 1991, când, după reintrarea în activitate a Universității Teologice „St. Kliment Ohridski”, a devenit cel dintâi decan al Facultății de Teologie din cadrul instituției. În aceeași perioadă, a jucat un rol activ în păstrarea reperelor fundamentale ale Bisericii Ortodoxe Bulgare pe timpul schismei generate de apariția unei biserici ortodoxe alternative, diferend care a luat sfârșit abia în anul 2002, când Patriarhul Maxim a fost recunoscut drept lider al singurei Biserici Ortodoxe Bulgare, urmându-i Patriarul Neofit. 

Susținerea neabătută a Bisericii Ortodoxe Bulgare de către Patriarhul Neofit a fost relevată recent, cu ocazia călătoriei apostolice a Papei Francisc în Bulgaria, în cadrul căreia suveranul pontif a avut o „întâlnire fraternă”, la Sofia, cu Patriarhul Bisericii Ortodoxe Bulgare și cu membrii Sfântului Sinod, dar înalții prelați bulgari nu l-au însoțit pe Papa Francisc în restul vizitei sale, întrucât Biserica Ortodoxă Bulgară menține relații reci cu Vaticanul. 

Pe de altă parte, relațiile Preafericitului Părinte Patriarh cu omologul său de la București, Preafericitul Părinte Patriarh Daniel, sunt cordiale, derulate pe principiile frăției străvechi a celor două biserici surori în interiorul creștinismului ortodox. Sub aceste auspicii, Patriarhul Neofit al Bulgariei a slujit la Biserica „Sfânta Treime”, din Sofia, susținând în lăcașul românesc o Sfântă Liturghie alături de Înaltpreasfințitul Părinte Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, Preasfințitul Părinte Gherasim de Melnik, secretarul Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Bulgare, alte înalte fețe bisericești.
 

Rusia-China și parteneriatul strategic

Reporter: editura October - 9 - 2019 Comments Off on Rusia-China și parteneriatul strategic

Republica Populară Chineză, țara cea mai populată din lume, și Federația Rusă, țara de pe glob cu cea mai întinsă suprafață, dezvoltă relații bilaterale în cadrul unui parteneriat strategic solid, care reglementează cooperarea dintre acești doi protagoniști ai lumii contemporane în cele mai diferite domenii – economic, comercial, energetic, financiar, științific, tehnico-militar, cultural, ca și în câmpul vieții și relațiilor internaționale. Ponderea acestor două mari puteri în lumea de azi este de netăgăduit și analizele și comentariile pe tema impactului și perspectivelor lor produc o literatură care se îmbogățește continuu. În același timp, însă, generează și o sumedenie de întrebări, iar cea mai obsedantă dintre ele, în Occident, este cât de solidă ca fundament și de durabilă în perspectivă este relația ruso-chineză. Este ea realmente o soluție benefică ambelor părți sau doar una conjuncturală? 

Președintele Federației Ruse, Vladimir Putin, și al R.P. Chineze, Xi Jinping

Beijingul, oficial, subliniază că raporturile ruso-chineze exemplifică un nou tip de relații între mari puteri, iar Moscova (recent, prin ministrul de Externe Serghei Lavrov) concretizează că este vorba de „relații între state suverane, bazate pe avantaje reciproce (…) care s-au ridicat la un nivel strategic fără precedent”.


În perioada imediat următoare prăbușirii regimurilor comuniste din Europa Răsăriteană și dezmembrării URSS, lumea a trăit sub zodia preeminenței marcante a SUA, ceea ce a dus la o apropiere tot mai strânsă a relațiilor ruso-chineze, consfințită prin Tratatul de bună vecinătate, prietenie și colaborare între cele două țări, din 2001. Dincolo de replica la unilateralismul american, relația strânsă Moscova-Beijing are și alte motivații de o greutate semnificativă, ce nu pot fi excluse din evaluare. După criza ideologică și cea pe tema frontierelor din a doua jumătate a secolului trecut dintre Moscova și Beijing, cele două țări s-au reapropiat treptat, în contextul noilor evoluții din viață internațională, care au inclus extinderea NATO și UE spre Est, instalarea în Europa a elementelor scutului spațial american, criza ucraineană, sancțiunile impuse Rusiei, „războiul comercial” chino-american etc. 

În acest context încărcat și tensionat, China și Rusia s-au regăsit ca parteneri complementari cointeresati (și) prin vecinătate teritorială (4.300 kilometri de frontieră comună), piața interna a Chinei și resursele naturale ale părții asiatice a Rusiei, complementaritatea economică (în domeniul energetic, de pildă: China – mare consumator, Rusia – mare producător și furnizor), proiecte transcontinentale. Pe de altă parte, este important de remarcat, totodată, că și Rusia, și China au nevoie, în planurile lor de dezvoltare, de relații de colaborare cu statele și organizațiile occidentale, ca potențiali furnizori de înalte tehnologii și modernizare economică. Handicapul tehnologic al celor două mari puteri nu poate fi – cel puțin deocamdată – depășit decât prin conlucrare în materie cât mai puțin îngrădită de considerente politico-militare, dar și de concurență economică.

Președinții Chinei și Rusiei la Forumul Economic al Estului (Vladivostok, 2018)

Rusia și China au împreună obiective ambițioase și în sfera vieții și relațiilor internaționale, creând noi formate interstatale care urmăresc aceleași obiective (BRICS, Organizația de Cooperare Shanghai etc). De altfel, Rusia chiar vrea să devină, pentru China, un partener comercial alternativ al SUA, așa cum comentau unii observatori vest-europeni după vizita din această vară a președintelui Chinei, Xi Jinping, la Moscova, care a declarat, cu acest prilej, că președintele Putin este „cel mai bun prieten al Chinei”


În ultima vreme, pe fondul accentuării încordării în viață internațională și a tendinței de lansare a unui nou „război rece”, hibrid, între noul Vest și noul Est, s-a înregistrat o dinamică a cooperării ruso-chineze și în domeniul militar. Manevrele militare din estul Rusiei – Vostok 2018, ca și participarea ulterioară a Chinei la manevre militare împreună cu Rusia în Baltica și Mediterana exemplifică semnificativ nivelul cooperării militare ruso-chineze. Cooperare care include și livrarea de materiale și tehnică militară rusă către China, astăzi cel mai mare client al industriei de profil a Rusiei. 

Relațiile politice ruso-chineze, parte în acest moment a triunghiului strategic planetar SUA-Rusia-China, par mai motivate decât celelalte bilaterale posibile în acest triunghi. Logica a obligat Rusia și China să se alieze, chiar dacă nu în mod formal, instituțional, după cum cele două capitale au ținut să precizeze public. La o săptămână după alegerea sa că președinte al R.P. Chineze, în 2013, președintele Xi Jinping a făcut în Rusia prima sa vizită oficială în străinătate ca șef de stat. În cei șase ani care au trecut de atunci, președinții Xi și Putin s-au întâlnit de circa 30 de ori… 

În triunghiul geopolitic planetar labil și instabil al momentului, SUA – Rusia – China, latura Beijing–Moscova este o componentă inconturnabilă, de a cărei reziliență depinde echilibrul în stabilitate al lumii de azi. 
 
 

Corneliu Vlad

 

Cursă mondială pentru oportunitățile Africii

Reporter: editura October - 8 - 2019 Comments Off on Cursă mondială pentru oportunitățile Africii

Africa a încetat de mai multe decenii să fie „continentul sărăciei”, iar marile puteri ale lumii se întrec în a-și proteja interesele în acest spațiu care abundă de resurse. 


Din Nigeria în Kenya și din Angola în Etiopia, Africa este astăzi unul dintre motoarele creșterii economiei mondiale, cu o medie de patru procente pe an. În loc să reprezinte un spațiu care are nevoie de salvare și ajutor, „continentul negru” este următoarea frontieră de oportunități economice, lucru foarte bine cunoscut de la Shanghai la Washington. Cum tratează marile puteri economice ale lumii noul tip de relații cu Africa? 

Președintele Turciei, Recep Tayyip Erdogan, alături de omologul său din Benin, Patrice Talon

Liderul mondial SUA au lansat recent ceea ce se numește „Strategia pentru Africa” („Africa Strategy”). Documentul pornește de la realitatea că SUA au nevoie de o nouă abordare în relația cu această parte a lumii. În anul 2017, comerțul american su țările sub-sahariene s-a ridicat la 39 miliarde de dolari, aspect pe care Washingtonul dorește să-l corecteze cât mai curând, în sensul ascendent, firește. Între anii 2000 și 2016, investițiile americane în țările sub-sahariene a crescut de la șapte la 29 miliarde de dolari, iar exporturile SUA în această direcție s-au dublat. O altă arie de acțiune a Administrației Trump este contracararea conflictelor numeroase din statele africane. „Furnizăm expertiză pentru antrenarea trupelor de menținere a păcii din 20 de state africane”, punctează Tibor P. Nagy, Jr., reprezentant al Biroului pentru Afaceri în Africa de la Washington. În al treilea rând, SUA urmăresc ca banii americanilor alocați pentru ajutorarea acestor state să fie cheltuiți „efectiv și eficient”.

Liderul francez Emmanuel Macron, în vizită în Burkina Faso

Competitorul geopolitic al SUA, Rusia, are, la rândul său, interese clare în Africa. Fără să fie interesat de regulile morale sau financiare cu care vestul abordează relațiile internaționale, regimul lui Vladimir Putin s-a îndreptat direct spre sectorul energetic al Africii și spre zăcămintele de minerale, unde activează cu câștiguri masive mai toți marii actori economici ai Rusiei. În ansamblu, doar în deceniul 2005-2015, interesele comerciale și investițiile acestei țări în Africa au crescut cu 185%, notează publicația „The Conversation”. Pe lângă puterea „soft”, Moscova menține și latura militară a cooperării cu aceste țări, în calitate de mare furnizor de armament pentru statele africane. 


Aceeași viziune este manifestată de China, care pare să fi „furat startul” pentru resursele și oportunitățile Africa. Folosindu-se de investiții sau proiecte de infrastructură, China și-a asigurat un comerț cu Africa impresionant, care depășea 170 miliarde de dolari în anul 2016, de 20 de ori mai mare decât la începutul mileniului trei. Iar băncile chineze furnizează țărilor africane împrumuturi în sume mai mari decât cele primite de acestea de la Fondul Monetar Internațional, punctează „Financial Times”. O altă țară care a pus Africa în prim-planul intereselor sale este India, al cărei comerț cu „continentul negru” a crescut de zece ori în 15 ani, ajungând la aproape 80 miliarde de dolari, ceea ce face din statul asiatic cel de-al patrulea partener comercial al Africii, după cum arată datele Comisiei Economice pentru Africa a ONU. Și Turcia a început să conteze tot mai mult în această cursă pentru resursele Africii. „În ciuda problemelor de pe acest continent, companiile turcești fac profit frumos în statele africane. Țara și-a dat seama de oportunitățile de aici și astăzi Turcia are facilități de comerț însemnate. Turkish Airlines operează în 40 de orașe de pe continentul african, iar o companie turcească asigură o bună parte din rezerva de energie a statului Ghana”, argumentează Edward Effah, președinte al Băncii Fidelity, din Ghana.
 
 
Europa vine tare… din urmă
 

Investiție chineză în infrastructura feroviară din Kenya

Statele europene nu au sesizat la timp potențialul uriaș al comerțului cu Africa, Uniunea Europeană având chiar unele dificultăți, în ultimii ani, în creionarea unei strategii de cooperare cu Uniunea Statelor Africane, în principal din cauza fenomenului migraționist. Totuși, UE a rămas lider al comerțului bilateral cu Africa, înregistrând în anul 2016 un excedent record pe relația comercială, de 28 miliarde de euro, arată o statistică Eurostat. În paralel, unii dintre cei mai importanți lideri europeni au continuat și „pe cont propriu” promovarea intereselor naționale. Astfel, fostul premier britanic Theresa May, mizând pe istoria colonială care a instituit relații tradiționale între statele africane și Imperiul britanic, a făcut un tur menit să reamintească tuturor că Marea Britanie este, totuși, al doilea mare investitor în Africa, cu o creștere a investițiilor cu peste 60 de procente din anul 2008 încoace, având interese majore în minerit și resurse petroliere și furnizând în schimb ajutoare însemnate statelor africane (600 milioane de lire sterline doar în anul 2014, de exemplu). Și Germania manifestă interes pentru zonă. Pe de o parte, în numele blocului comunitar, ministrul Dezvoltării de la Berlin, Gerd Müller, era de părere, în anul 2018, că „Uniunea Europeană ar trebui să-și deschidă piața complet pentru produsele africane”. Dar până ca statele membre să ajungă la un consens pe această temă, marea putere europeană și-a văzut de propria agendă de interese. Cancelarul Angela Merkel, binecunoscută pentru politica sa față de migrație, a lansat ceea ce a numit „Planul Marshall pentru Africa”, îndemnând companiile germane să investească pe acest continent.

 

Secretarul de stat al SUA Rex Tillerson, în vizită oficială în Etiopia

Efortul de convingere al cancelarului s-a concretizat, printre altele, în angajamentul gigantului auto Volkswagen de a asambla 5.000 de autovehicule în Ghana. La rândul său, Franța se gândește să articuleze o viziune îmbunătățită a relațiilor cu Africa. Plecând de la francofonie și de la atitudinea mai relaxată, cel puțin declarativ, față de migrație, președintele Emmanuel Macron a făcut o serie de vizite în Africa, în încercarea de a impulsiona comerțul cu statele din această parte a lumii, unde în prezent Franța este cel de-al doilea mare exportator și în care investițiile franceze au crescut de zece ori în deceniul 2007-2017, arată publicația „France Diplomatie”. Excedentul comercial în dreptul Franței a ajuns, în anul 2016, la un record de 3.5 miliarde de euro doar pe relația cu statele sub-sahariene, în Africa operând în prezent peste 1.100 de entități economice din Hexagon. 


Roxana Istudor
 

 „Oportunitățile pe care le-au pus statele internaționale în fața liderilor africani le-au dat acestora de ales și au deschis o competiție pentru Africa așa cum nu s-a mai văzut” (Vera Songwe, secretar executiv al Comisiei Economice pentru Africa a ONU)

State care și-au schimbat numele

Reporter: editura October - 8 - 2019 Comments Off on State care și-au schimbat numele
Schimbarea numelui țării este un proces complicat atât intern, cât și la nivel internațional. De regulă, trebuie să existe motive foarte temeinice în virtutea cărora să se înceapă un astfel de demers. Dar rațiunile pot fi de multe feluri…


Cehia și… marketingul

Oficialitățile din Republica Cehă au ajuns la concluzia că, din motive de marketing, cel mai bine pentru această țară ar fi să poarte numele simplu de Cehia. În fond, argumentează liderii de la Praga, și Republica Franceză este cunoscută ca Franța. Această schimbare ar fi a doua în ultima jumătate de secol, întrucât Republica Cehă a început să existe, alături de Slovacia, atunci când vechea Cehoslovacia se dizolva, în 1993. 
 
 
 
 


Fosta denumire Macedonia este înlocuită cu numele nou

Eternele complicații din fosta Iugoslavie


Recent, fosta Macedonia a devenit Macedonia de Nord. Statul balcanic a depășit o foarte dificilă situație internă și, după un răstimp îndelungat, a izbutit să rezolve acest diferend cu Grecia, care îi bloca accesul euro-atlantic. Așadar, în zona balcanică există un stat cu o denumire nouă. Dar acesta a făcut parte dintr-un fost regat cu o istorie cel puțin interesantă din perspectiva numelui țărilor – fosta Iugoslavie. Rezultată în urma Primului Război Mondial sub numele de Regatul Sârbilor, Croaților și Slovenilor, țara a fost redenumită în 1929 Regatul Iugoslaviei. După cea de-a doua conflagrație mondială devenea Republica Federativă Iugoslavia, iar în 1963 Republica Federală Socialistă Iugoslavia. Acest stat s-a prăbușit în 1992, cu ecouri care continuă. Pe fostul său teritoriu există astăzi țări cu nume proprii – Serbia, Croația, Bosnia-Herțegovina, Slovenia, Muntenegru și amintita Macedonia de Nord. Pentru ca lucrurile să fie și mai complicate, regiunea Kosovo, din Serbia, și-a declarat independența în 2008, funcționează ca un stat, dar încă nu a fost recunoscută de toate țările lumii. 


Confuzia… lingvistică cu Elveția a schimbat numele statului african Swaziland

eSwatini nu mai vrea să fie confundat cu… Elveția


Fosta țară africană Swaziland este ultima monarhie absolută din Africa. În 2018, la 50 de ani de la cucerirea independenței, regele țării Mswati al III-lea a decis ca Swaziland să se numească eSwatini, ca să nu mai fie confundată cu… Elveția (în limba engleză Switzerland). Mișcarea a creat un haos în țară: emisiunile monetare poartă sigla Băncii Centrale din Swaziland, deci banii vor fi înlocuiți, logo-urile oficiale și toate siglele trebuie schimbate, numerele de înmatriculare, uniformele militare, însemnele echipelor naționale, operatorul aerian național etc. 


Bancnote de pe vremea când statul Congo se numea Zair

Congo, la discreția ideilor liderilor


Un alt exemplu de țară care și-a schimbat numele de foarte multe ori – de tot atâtea ori fiind date peste cap sistemele interne – este Congo. Între 1885 și 1908 a purtat, ca o ironie, numele de Statul Liber Congo, deși era condusă cu autoritate de Regele Leopold al Belgiei. Alte denumiri pe care le-a purtat până în 1960 au fost Congo Belgian, Congo-Leopoldville, apoi și-a cucerit independența și a devenit Republica Congo, dar numai pentru câțiva ani, când a luat numele de Republica Democratică Congo și din nou după câțiva ani, în 1971, dictatorul Mobutu Sese Seko schimba denumirea țării în… Republica Zair. După căderea regimului, în 1997, statul a revenit la denumirea de Republica Democratică Congo. 

Exemple de țări care și-au schimbat numele ar putea continua în cuprinsul Africii, acolo unde marile puteri europene au avut colonii ce și-au cucerit independența și apoi s-au redenumit.

Cele două fețe ale turismului de masă

Reporter: editura October - 8 - 2019 Comments Off on Cele două fețe ale turismului de masă
În fiecare an, în toată lumea se înregistrează peste un miliard de călătorii în străinătate. Cifra s-a dublat în ultimele două decenii, iar acest aflux are două fețe: sume impresionante la bugetele locale, iar pe de altă parte efecte dintre cele mai neplăcute pentru localnici și patrimoniu, din cauza supraaglomerării.
 
Turismul de masă și-a început istoria spre ceea ce a devenit astăzi în Marea Britanie a anilor 1800, când Thomas Cook punea bazele conceptului „călătoriilor în grup”. În timpurile moderne s-au dezvoltat într-o manieră spectaculoasă legăturile dintre companiile de transport, turoperatori și lanțuri hoteliere. În același timp, au apărut discounturile, care fac să plece la drum tot mai mulți amatori de turism. Numai că, pe de o parte, fluxurile masive de turiști generează locuri de muncă și dezvoltarea infrastructurii, iar pe de altă parte, prețurile chiriilor cresc până acolo încât localnicii nu și le mai pot permite. 

Amsterdam

Așa de pildă, în Amsterdam, unul dintre cele mai bine cotate orașe din lume din perspectiva turismului, centrul orașului a ajuns atât de aglomerat din cauza turiștilor, încât autoritățile s-au văzut silite să interzică, din anul 2017, deschiderea unor noi magazine orientate către vizitatorii de sezon și au inițiat programe de protejare a localnicilor, care s-au trezit într-o adevărată criză a locuințelor. Barcelona este, la rândul său, un oraș care se află într-un cerc vicios din 1992 încoace: odată cu Jocurile Olimpice, destinația a intrat în atenția turismului internațional, ajungând ca în anul 2016 să sosească în acest oraș 32 de milioane de vizitatori. Proprietarii de locuințe îi preferă pe turiști în detrimentul localnicilor, prețurile chiriilor crescând cu 20% în perioada amintită. De asemenea, vechi și pitorești spații din piețele orașului, unele în clădiri de peste 100 de ani, sunt înlocuite cu buticuri destinate turiștilor. În aceste condiții, în ultima perioadă, în oraș și pe frumoasa lui plajă au început să apară mesaje ca „Turiști, plecați acasă!”. 

Barcelona

Supranumit „perla Adriaticii”, orașul croat Dubrovnik suferă din cauza turiștilor pe care altădată i-a dorit atât de mult. Dacă, pe de o parte, turismul a dus la o dezvoltare importantă a orașului, pe de altă parte, localitatea cu 40.000 de cetățeni are de „dus” două milioane de turiști în fiecare vară. Așa se face că nu mai există locuri de parcare, iar autoritățile s-au văzut nevoite să inițieze proiecte de a prelungi sezonul turistic și de a limita, pe cât posibil, numărul vaselor de croazieră care vin aducând neîncetat valuri de mii de vizitatori. 


Tot prin intermediul croazierelor, dar nu numai, turiștii sosesc cu zecile de milioane, anual, și în Veneția, „Orașul lagunelor”. Considerat spațiul unde turismul sustenabil este mai urgent decât oriunde, orașul și cei 55.000 de locuitori ai săi au întâmpinat, în 2018, peste 28 de milioane de vizitatori, care au lăsat în urmă munți de gunoaie și au aglomerat până la sufocare monumentele acestui muzeu în aer liber. Estimările arată că numărul turiștilor care vor sosi la Veneția în anul 2025 va fi de circa 38 de milioane de persoane. 

Dubrovnik

Exemplele de supraaglomerare și de neajunsuri generate de turismul masiv făcut doar după regula cererii și ofertei ar putea continua cu Florența, Roma, Mallorca, numeroase orașe din SUA sau Thailanda. În acest ultim caz, din cauza degradării mediului produsă de turiști, autoritățile au fost nevoite să închidă, în vara anului 2018, celebra plajă Maya Bay. 


Demn de menționat este faptul că, la un moment dat, toate aceste destinații au dorit să atragă turiști. Așa s-a ajuns ca industria turistică să fie cel mai mare angajator la nivel global – unul din 11 lucrători se bazează pe venituri obținute dintr-o slujbă din domeniu. De aceea, foarte puține guverne sunt pregătite să „strângă cu ușa” o sursă atât de avantajoasă de venit. Totodată, nu pot fi opriți nici întreprinzătorii din zonele cu potențial să încerce să atragă oaspeți. De exemplu, în anul 2018, numărul de turişti străini sosiți în România a crescut cu 11,3% faţă de anul anterior, la 2,75 de milioane de vizitatori. Oricât de modestă ar fi această cifră în comparație cu cele punctate anterior, creșterea este încurajatoare, iar specialiștii consideră că acest trend va continua. 
 
 

Un deceniu cu „Yunus Emre”

Reporter: editura October - 8 - 2019 Comments Off on Un deceniu cu „Yunus Emre”
Institutul Cultural Turc „Yunus Emre” a aniversat zece ani de la înființare în România. Cu această ocazie, la sfârșitul lunii iulie, la Teatrul Național „Ion Luca Caragiale”, din Capitală, a fost organizat un concert susținut de renumita orchestră de muzică populară „Kazahstan Tattimbet”, care s-a bucurat de un succes deosebit. 

Cu acest prilej, directoarea Institutului „Yunus Emre”, Melda Irem Mantı, a menționat că centrul din București este unul dintre cele 58 de centre culturale în străinătate, care funcționează în scopul promovării culturii și artei din Turcia. 

În România au fost deschise două centre culturale în anul 2011, la București și Constanța, care, de-a lungul anilor, au desfășurat o bogată activitate de colaborare cu celelalte instituții culturale din România, ocupând astăzi un loc prestigios în peisajul cultural-artistic românesc. Este de apreciat faptul că la Institutul „Yunus Emre” lucrează un grup de tineri plini de inițiativă în organizarea evenimentelor și manifestărilor dedicate relațiilor de prietenie și colaborare dintre România și Turcia.

Erem Melike Roman

De ce am apelat la dicționar…

Reporter: editura October - 8 - 2019 Comments Off on De ce am apelat la dicționar…
Limbajul diplomatic al celor aflați la putere suportă tranziții ciudate atunci când este vorba despre luarea unei atitudini referitoare și la prieteni, și la adversari. Așa se face că pe diversele ringuri de înfruntare a forțelor politice din țară, mai cu seamă în perioade preelectorale, deosebim aspecte ce dau de gândit: cei care până mai ieri erau uniți „în cuget și în simțiri” se despart brusc și nu se liniștesc până ce nu devin inamici, porniți tocmai împotriva celor din rândul cărora proveneau…
 

Desen de Călin Cazan

Câteva cuvinte-cheie excesiv utilizate în preajma alegerilor explică circul de pe la noi. Bunăoară, minunatul cuvânt „consultare” este cel mai des folosit de către președinții țării în raporturile cu majoritatea parlamentară. Nu este vorba în mod special de un președinte sau altul, ci doar despre înțelesurile schimbate peste noapte ale unor cuvinte. 


Dorind să devenim docți în materie de „consultare”, am avut ideea năstrușnică de a cotrobăi prin înțelesurile termenului. În urmă cu ani, într-o zi de 4 noiembrie, președintele de atunci al țării, excelența sa domnul Băsescu, anunța că făcuse rost de un premier capabil, competent, știind parcă dinainte că va fi acceptat și va trece de Parlament, pentru ca după aceea să anunțe că va… începe consultările cu partidele în vederea desemnării unui premier?! Dar ce fel de consultări sunt acelea care mai au loc în fața faptului împlinit?! Orice mucalit se va întreba: cum să te „consulți” când rețeta este de acum găsită? Din câte se știe până la această oră, Constituția cere președintelui ca înainte de a numi un prim-ministru să se consulte. Oare așa s-au petrecut lucrurile? 

Ce se poate spune despre faptul că termenul apropiat „consultație”, în DEX* figurează ca fiind „examinarea unui pacient de către un medic pentru punerea diagnosticului bolii și indicarea tratamentului”?

Și o altă alterare a valorii unor cuvinte: când se introduce „dușman”, în loc de „adversar”. Aflăm din aceeași sursă avizată că „dușman este acea persoană care are o atitudine ostilă, răuvoitoare față de ceva sau cineva, care urăște ceva sau pe cineva, devenindu-i chiar inamic de moarte”. În același registru poate fi interpretat în mediul nostru politic actual și înțelesul cuvântului „partener”. Există și aici câteva definiții, din care extragem: „fiecare dintre persoanele care formează împreună un cuplu, o societate, o asociație, în vederea realizării unui scop comun”. Din păcate, la noi se cunosc mai mulți parteneri care, atunci când bate un alt vânt politic decât cel care i-a susținut, se transformă peste noapte în „dușmani”. Nu are rost să nominalizăm aceste variante (ale cuvintelor…), din diferite pricini. Îi deosebim cu ușurință, în zile premergătoare votului, când cei ce se consideră a fi „predestinați” să conducă țara caută locuri mai convenabile, indiferent de convingerile anterioare. 

Din păcate, pe scena noastră politică au loc întâmplări care ne-au determinat să apelăm la… DEX.
 

Carol Roman

* DEX – Dicționar Explicativ al Limbii Române (cu aplicație și în viața politică)

Campania „Ghiozdanul cu Vise”, lansată de „Dragonul roșu”

Reporter: editura October - 7 - 2019 Comments Off on Campania „Ghiozdanul cu Vise”, lansată de „Dragonul roșu”
Complexul comercial „Dragonul roșu”, din cadrul „NIRO Investment Group”, a lansat o nouă campanie umanitară „Ghiozdanul cu Vise”. Peste 700 de copii primesc ghiozdane și rechizite pentru noul an școlar. 
 
 

Începutul anului școlar înseamnă multă bucurie, dar și un efort financiar substanțial din partea familiilor care trebuie să aloce un buget mare pentru rechizite, uniformă și echipament sportiv. „«Ghiozanul cu Vise» înseamnă în primul rând speranță și investiție în educație și în generațiile viitoare. Abandonul școlar este una dintre cele mai mari probleme cu care se confruntă țara noastră. În familiile sărace, marginalizate, există mulți copii care ar vrea din tot sufletul să meargă la grădiniță sau la școală, dar nu pot din cauza faptului că nu își permit achiziționarea unui ghiozdan, nu au rechizite sau haine și încălțăminte potrivite. Pentru că suntem convinși că educația este aspectul cel mai important al unei societăți, am lansat campania «Ghizdanul cu Vise»”, a afirmat dl. Nicolae Dumitru, președinte al „NIRO Investment Group”, cu prilejul lansării acestui proiect. 

Este binecunoscut faptul că acest grup de firme sprijină în mod constant acțiuni umanitare. De 25 de ani, compania derulează proiecte pe termen lung: susținerea campaniilor educaționale prin care sunt ajutați copii talentați, dar lipsiţi de resurse materiale, susținerea unor fundații și asociații neguvernamentale, sponsorizarea activităților Direcţiilor de Protecţie Socială din Bucureşti şi judeţul Ilfov, construirea şi acordarea de sprijin pentru restaurarea unor biserici și lăcașuri de cult.

În cadrul campaniei umanitare „Ghiozdanul cu vise”, aproximativ 700 de ghiozdane sunt împărțite în această perioadă celor nevoiași. Identificarea beneficiarilor este făcută de către Fundația „Alinare”, cu sprijinul serviciilor de asistență socială din județ, cu susținerea Primăriei Sectorului 2 și a Primăriei Dobroești.