NUMARUL
199-200
Revista „Balcanii și Europa” celebrează două decenii de intensă activitate editorială. Este momentul în care ...
Care este viteza de schimbare a intereselor naționale ale unui stat? Transformările politice la nivel ...
„Xi, Putin, Trump. Un triunghi ale cărui rivalități – sau apropieri – modelează primele decenii ...
Anul 2019 a fost pentru România, ca de altfel pentru întreaga Uniune Europeană, o perioadă ...
Așa cum anticipam, alegerile de la 20 octombrie 2019 pentru primari și consilieri locali din ...
Descendentă a bisericii creștine fondate de Apostoli în secolul I î.Hr., Biserica Ortodoxă a Greciei ...
În cadrul plin de eleganță al Hotelului Ramada-Majestic a avut loc un eveniment cu conotații ...
Diferențele dintre ceea ce promit liderii politici la un moment dat și măsurile ulterioare pe ...
Mulți dintre turiștii care sosesc în România, mai ales străini, preferă locurile de petrecere cât ...
  Uniunea Ziariștilor Profesioniști din România a organizat, în parteneriat cu Radio România, celebrarea unui veac ...
Pe atunci, prin anii '60, se tipărea într-un tiraj mediu - 100.000 de exemplare – ...

Archive for 2019

 „Balcanii și Europa”. Primii 20 de ani…

Reporter: editura December - 3 - 2019 Comments Off on  „Balcanii și Europa”. Primii 20 de ani…
Revista „Balcanii și Europa” celebrează două decenii de intensă activitate editorială. Este momentul în care încercăm un bilanț al unui parcurs pus în slujba societății românești, ca și ocazia de a evalua ceea ce am făcut bun șși de a privi spre viitor.

Carol Roman

De-a lungul celor 200 de numere, am respectat reperele noastre, care sunt definite chiar pe coperta publicației – „revistă de consemnări și atitudini”. Ne reamintim că în urmă cu 20 de ani un grup de ziariști au decis să editeze o publicație dedicată zonei geografice în care trăim și care, pe cât posibil, să contribuie, prin articolele sale, la menținerea unui climat de progres și bună înțelegere între popoarele din acest perimetru. În anul 2000, în această zonă se resimțeau urmările unor războaie, marcate de jertfe, distrugeri și suferințe. Chiar din prima clipă, Nicolae Militaru, Victor Ionescu, Ștefan Mitroi au răspuns la inițiativa de a edita această publicație, aflându-se zile întregi alături în îndeplinirea coordonatelor acestui demers editorial. Era pregnantă cartea de vizită a membrilor acestui nucleu fondator, toți condeieri de elită. Reuniți, am pornit la drum, cei pomeniți mai sus alegându-mă în funcția de director general, inițiator al publicașiei pe care am onorat-o de atunci până în prezent. 


De-a lungul anilor ni s-au alăturat ziariști ce au devenit colaboratori fideli ai revistei: strălucitul publicist prof. dr. Zoe Petre, eseistul și omul de cultură Eugen Uricaru, excelentul economist dr. Florea Țuiu, precum și alte personalități, printre care amintesc pe Iosif Boda, Corneliu Vlad, Radu Tudor, Marian Țuțui, Victor Nițelea, Gheorghe Zbuchea. În ultimul deceniu, s-au aflat alături de noi Roxana Istudor, Ovidiu Zanfir, I.C. Popa, ziariști cu experiență și cu condeiul format care au contribuit din plin la conținutul și aspectul grafic al publicației. 

Privind în urmă, amintim de ciclul de publicații-supliment dedicat compatrioților noștri aflați la muncă în străinătate – Spania, Italia, Marea Britanie, Franța, Germania, Belgia, Olanda – precum și confraților noștri din jurul României. Prezența revistei în viața socială și culturală a țării a urcat o treaptă și prin acordarea unor Premii anuale ale revistei „Balcanii și Europa”, atribuite unor prestigioase personalități din diferite domenii, reunind anual somități din lumea politică, social-culturală ș.a. Am încercat astfel să răsplătim valoarea prin muncă și talent, rezultatele evidente, benefice societății noastre.

Ne referim, în contextul acestei faste activități, și la o seamă de lucrări importante publicate în acest răstimp în Editura „Balcanii și Europa”, îndeosebi cărți cu problematică istorică, bine primite de public, unele premiate de institu’ii importante. 

Considerăm că această prezentare poate fi prin ea însăși o carte de vizită pentru o activitate apreciată de către instituții de primă relevanță – Academia Română, Ministerul Afacerilor Externe, Uniunea Ziariștilor Profesioniști din România, Uniunea Scriitorilor, precum și în interiorul breslei, unde publicația are un renume bine consolidat.

Cred că tot ce am edificat prin revista „Balcanii și Europa” s-a așezat la locul cuvenit în cronica epocii, iar publicația pe care am început-o cu 20 de ani în urmă are în față un viitor fundamentat pe profesionalism și implicare. 

Carol Roman

Interesele României, apărate prin politica externă

Reporter: editura December - 3 - 2019 Comments Off on Interesele României, apărate prin politica externă
Care este viteza de schimbare a intereselor naționale ale unui stat? Transformările politice la nivel global influențează evident și opțiunile locale, căile de atingere a obiectivelor naționale având în politica externă un mijloc de afirmare a priorităților, dar și de a realiza armonizarea lor în interiorul instituțiilor internaționale sau pe cale bi sau multilaterală cu cele ale altor state. În ultimul secol, România a trecut prin vârtejul a două războaie mondiale, a fost subiect al reglementărilor tratatelor de pace postbelice, schimbând radical, alături de țările din Est, după 1990, sistemul politico-social și alianțele militare. Devin, în acest context, interesele naționale un ,,pachet șanjabil” după conjunctura etapelor sau marile comandamente ale reîntregirii teritoriale, păstrării unității și independenței statale sunt valorile sfinte pe care se construiește bolta relațiilor internaționale ale României? 

academicianul Nicolae Dasovici

Dinamica concepției privind apărarea intereselor naționale prin politica externă poate fi obiect de studiu plecând de la repere clare de documentare. Lucrările în domeniu nu lipsesc, aici merită a fi remarcată seria monumentală ,,Supraviețuire și afirmare prin diplomație în anii Războiului Rece”, coordonată de Ambasadorul Nicolae Ecobescu. Editura Fundației Europene Titulescu a pornit această operă, care a devenit de referință, cu primul volum, apărut în anul 2013, recent fiind lansat volumul 12; studiile, analizele și documentele -majoritatea desecretizate și publicate în premieră – se constituie într-o solidă bibliotecă indispensabilă studiului politicii externe românești din perioada de până în 1989. 


Pentru a înțelege evoluția și schimbările de abordare a subiectului, putem lua ca bază o lucrare de sinteză datorată academicianului Nicolae Dașcovici (1888-1969), personalitate care și-a dedicat eforturile științifice studiului politicii externe. Volumul, devenit o raritate pentru bibliofili – ,,Interesele și drepturile României în texte de drept internațional public” – a apărut în 1936, în seria publicațiilor Institutului de Drept Internațional Public al Universității Mihăilene din Iași. În studiul introductiv, autorul constata că „ne lipsește o colecție națională de tratate și convențiuni internaționale ale României, ținută mereu la curent potrivit vremii, întâmplărilor și evoluției Statului nostru în lume”. N. Dașcovici remarca, acum 80 de ani, o situație care nu s-a schimbat prea mult de atunci: ,,Prin contrast cu politica marilor puteri,,directivele celor mici sunt mult mai puțin fixate sau sigure și se pot urmări cu nesfârșite greutăți prin vălmășagul de interese ale celor puternici. Însăși directivele politicii interne a țărilor cu rol secundar sunt și trebuie subordonate, de cele mai multe ori, considerațiilor de politică externă, în vederea apărării intereselor permanente ale siguranței naționale”. Profesorul Dașcovici trece în revistă, în volumul citat, și nedreptățile suferite de România prin tratatele de pace de după Marea Unire. 

,,Supravietuire si afirmare prin diplomatie”

Tratamentul sever aplicat României la pacea generală a fost adâncit și de greșeli ale propriei administrații, care a scăpat o serie de termene în care se puteau emite pretenții față de Germania, Ungaria, Austria, de pildă pentru emiterea de monedă de hârtie în teritoriul vremelnic ocupat. Sunt amendate și pozițiile rigide sau aflate la remorca altor interese în relația cu Rusia, diplomații români pierzând momente favorabile pentru a reuși reglementări solide – directe sau indirecte – pentru recunoașterea revenirii Basarabiei la patria-mamă. Aflată într-o situație favorabilă prin extinderea teritoriului și devenind o putere de mărime medie după actele ce au urmat după 1919, România avea nevoie de un corp de diplomați care să-i susțină interesele. ,,Centrala ministerului nostru de afaceri streine este și trebuie să fie înalta școală pentru formarea elementelor necesare, fără de care orice operă serioasă nu se poate îndeplini cu adevărat”, pledează autorul pentru profesionalizarea acestui corp. Într-o perioadă scurtă, România a trebuit să-și traseze noile frontiere,l ungimea granițelor sporind la aproape 3.700 de kilometri. Negocierile cu Bulgaria și Iugoslavia au dus la fixarea graniței pe Dunăre, operațiune complicată și din punct de vedere tehnic, marcarea thalweg-ului nefiind o sarcină ușor de realizat. În impas a rămas însă navigația pe Nistru, fluviu considerat a avea un regim internațional, ca graniță cu Rusia. Aflăm din lucrarea profesorului Dașcovici, pe baza tratatelor incluse în volum, reglemetările privind insula Ada-Kaleh, cablul telefonic Constanța-Constantinopol, regimul strâmtorilor, Concordatul cu Vaticanul, raporturile României cu URSS, ocuparea Budapestei, analiza revizionismului celor nemulțumiți după pacea generală ce avea să explodeze într-un nou război doar la trei ani de la publicarea volumului. 


Diplomația este nu doar o artă a negocierii, ci și o lecție de patriotism, ar fi concluzia lucrărilor de referință pe care le-am citat.

Dan Constantin

Triunghiul strategic planetar își caută stabilitatea

Reporter: editura December - 3 - 2019 Comments Off on Triunghiul strategic planetar își caută stabilitatea

Xi, Putin, Trump. Un triunghi ale cărui rivalități – sau apropieri – modelează primele decenii ale secolului XXI” – constată cotidianul francez „Les Echos”, care subliniază, ca element comun al celor trei lideri, preeminența acordată factorului național: „visul chinez”, „patriotismul rusesc”, „America First”. 

Primul ministru al Indiei, Narendra Modi, susține dezvoltarea viitoare a țării prin conectarea cu mari puteri economice

Aceste trei țări, adăugă cotidianul elvețian „Le Temps”, „sunt angajate într-o competiție aprigă pe trei planuri: economic, diplomatico-politic și militar. (…) În triunghiul strategic Washington-Moscova- Beijing, ultimele două capitale se poziționează ca rivale ale SUA, cărora le contestă predominanța în cadrul ordinii mondiale”.


Într-o viziune preocupantă, raportul anual mondial din 2018 asupra sistemului economic și strategiilor (ramses), elaborat de institutul francez IFRI, aprecia că „după două decenii de visuri universaliste, lumea puterii revine. Dar o lume diversă, spartă, căreia cu greu îi deslușești logica de organizare”. Într-o lume a puterii, protagoniștii sunt superputerile. În primul rând, Statele Unite, „cu forța lor „neegalată (cum o califică politologul Dominique David), ceea ce înseamnă forță economică, forță de atracție culturală universală, forța dolarului, forță diplomatică și militară, forță tehnologică. Dar și limite: îndoială de sine, dependență de actori externi, caracterul limitat al eficacității militare. De aici, președinți precum «cow-boy»-ul Bush, ezitantul Obama, imprevizibilul Trump”, cum îi etichetează același autor francez. Însă o putere centrală, referențială și care va rămâne mult timp în zonele decisive ale planetei. 

Revine, ca mare putere, Rusia, după dezmembrarea URSS. Federația Rusă își recuperează din pozițiile de prim rang pierdute la încheierea „războiului rece” și valorifică oportunitățile de sporire a ponderii sale mondiale. Dar și ea prezintă vulnerabilități în economie și modernizare tehnologică.

În Asia, se afirmă o nouă superputere, China, despre care comentatorii occidentali cei mai sceptici se întreabă care îi vor fi direcția și soliditatea în viitor. Afirmarea vertiginoasă a Chinei în domeniile economic, diplomatic și militar își găsește astăzi materializarea în proiectul transcontinental al Noului Drum al Mătăsii.

Într-o lume structurată geopolitic și geostrategic de acest triunghi, se manifestă și multilateralismul datorat unor mari puteri emergente, precum Arabia Saudită, Turcia, Iran, Indonezia, Brazilia, Africa de Sud, Nigeria etc., care își sporesc ponderea în plan regional și dincolo de el. Cu trei poli de putere și multilateralism, echilibrul de securitate globală întârzie să se așeze într-o paradigmă de stabilitate rezonabilă. 

Cel mai recent exemplu în acest sens îl oferă noua configurație a raporturilor strategice la nivel geopolitic planetar. Președintele Vladimir Putin a anunțat, la Forumul Valdai, din această toamnă, că Rusia acordă ajutor Chinei la crearea unui sistem de atac cu rachete. Până în prezent, numai Statele Unite și Rusia aveau un asemenea sistem. Oricum, triunghiul strategic global, care își află originile în programele elaborate de președintele Nixon și consilierul său Kissinger în timpul „războiului rece”, a fost multă vreme dezechilibrat, din cauza asimetriei capacităților militare ale celor două superputeri (net superioare), pe de o parte, și ale Chinei, pe de altă parte. De câțiva ani însă, remarcă expertul australian Bobo Lo, conceptul acestui triunghi se reconfigurează prin prisma percepției că „din toamna lui 2008, cele trei țări sunt mai egale ca oricând” (prin eșecurile Americii în Irak, Afganistan etc., revenirea Rusiei și ascensiunea Chinei).

Care sunt astăzi așteptările celor trei centri de putere de la acest triunghi strategic?

În politica Rusiei de restabilire a statutului său de superputere, ca și de actor inconturnabil în gestionarea problemelor internaționale și de afirmare în sfera sa de interese privilegiate, Moscova vede în China aliatul cel mai apropiat în contracararea hegemoniei americane. Moscova, subliniază comentatori occidentali, urmărește în perspectivă să devină un al treilea pol al lumii emergente multipolare/tripolare. Ea își va menține o identitate strategică distinctă, independența, păstrând un echilibru între SUA și China și rămânând partener esențial și egal pentru cei doi. (Un handicap pentru această politică este dezechilibrul crescând din relațiile ruso-chineze). 

Președintele Braziliei, Jair Bolsonaro, dorește o evoluție statală după modelul Administrației Trump

În accepția politologului Alfred Rushimba, „China este conștientă de aprehensiunile pe care le generează ascensiunea și ambițiile sale. Ca urmare, Beijingul se preocupă consecvent de legăturile sale și cu Occidentul, și cu Orientul, și cu lumea dezvoltată, și cu cea în curs de dezvoltare, iar triunghiul strategic pare, în acest context, prea îngust și restrictiv”


Pentru politologii ruși Serghei Karaganov și Dmitri Suslov, noua ordine mondială va realiza un echilibru prin conlucrare-confruntare între superputeri. Previziunea lor este că o nouă ordine ar avea șanse abia în deceniile 2030-2040. Oricum, dominația mondială de 500 de ani a Occidentului (mai întâi Europa, apoi SUA și aliații lor) este în declin cert. La mijlocul secolului XX, challengerii SUA – URSS, iar apoi și China – au produs arma nucleară și „Vestul a pierdut supremația în jumătate de lume”. Momentul 1991-2007 a fost unul „unipolar” (american), după care însă „fiecare domeniu a devenit obiect de dispută – în aer, terestru, maritim, spațial și ciberspatial”, conform aprecierii Strategiei Naționale de Apărare a SUA din 2018. 

Un alt analist de notorietate, Feodor Lukianov, introduce în discuție un alt factor important, în ascendență: statele emergente. După aprecierea sa, „o confruntare structurală, de tipul celei care a marcat epoca de după cel de-Al Doilea Război Mondial și până aproape de sfârșitul secolului al XX-lea, nu va mai fi”. Și aceasta, nu în ultimul rând, întrucât caracteristica situației actuale, spre deosebire de cea existentă în timpul „războiului rece”, constă în faptul că „noii jucători nu se grăbesc să decidă cu cine sunt – cu SUA, cu Rusia sau cu altcineva. Ei vor să joace un rol independent. Brazilia, Iran, India, China, SUA, Rusia și țările europene văd în mod diferit cum trebuie să arate lumea”

 „Noua” ordine mondială, care înseamnă în primul rând stabilitate și un coeficient rezonabil de previzibilitate, se prefigurează ca un construct mult mai complex, cu mai mulți actori și o problematică mult mai încărcată decât oricând în trecut.

Corneliu Vlad
 

Agitatul an 2019

Reporter: editura December - 3 - 2019 Comments Off on Agitatul an 2019
Anul 2019 a fost pentru România, ca de altfel pentru întreaga Uniune Europeană, o perioadă de timp destul de tensionată în mai multe privințe. Fie că vorbim despre evoluția economică, fie că vorbim despre scena politică asistăm în acest an, pe sfârșite, la profunde mișcări subterane ce prevestesc mari schimbări vizibile. Astfel, în Uniunea Europeană schimbarea de leadership petrecută în urma alegerilor europarlamentare a scos în evidență o serie de probleme ce păreau a fi fost atenuate. Este vorba de mișcările naționalist-extremiste și chiar de cele secesioniste. Spania este victima evidentă a secesionismului catalan, iar ultimele evoluții par să arate zorii unei confruntări ce nu se va limita la retorica politică, parlamentară sau nu, ci, odată cu condamnarea liderilor secesioniști catalani la mulți ani de închisoare, se vor extinde la demonstrații violente, la ciocniri dure între forțele de ordine ale Regatului Spaniol și militanții bine organizați ai unei Catalunii care deja și-a găsit un motiv serios de secesiune – Republica.

Proteste ale susținătorilor independenței Cataloniei, în Spania

Fără a avea același parcurs, vocile independiste din Scoția se fac auzite din ce în ce mai des și mai puternic, favorizate de șovăielile Guvernului Marii Britanii în privința Brexitului, el însuși fiind o secesiune care provoacă neliniște și pierderi economice în Uniunea Europeană.


 Italia este o altă țară membră a UE în care secesionismul economic și cultural, promovat de un partid regional la origini, Lega Nord, amenință să devină un secesionism politic și administrativ. Criza de guvern provocată de Matteo Salvini, liderul Lega Nord, cu intenția de a acapara toată guvernarea, până în acel moment împărțită cu M5S, o mișcare populistă, a eșuat, Guvernul italian fiind preluat de populiști și de partidul de centru-stânga PD. Acest eșec a dus la o neașteptată revigorare a forțelor secesioniste, ultima ispravă fiind anunțarea schimbării denumirii regiunii Alto-Adige, o zonă din nordul Italiei, aflată o vreme sub control austriac.

 Austria a traversat o zonă de turbulențe care s-a încheiat cu noile alegeri anticipate prin care Guvernul a fost întărit prin opțiunea alegătorilor de dreapta, poate chiar mai la dreapta decât se obișnuiește.

Franța a fost zguduită în anul 2019 de manifestațiile violente ale „Vestelor galbene”, soldate cu pagube materiale importante, cu avarierea unor monumente ce țin de patrimoniul cultural. Incendiul izbucnit la Catedrala Notre-Dame a venit să împovăreze imaginea unei mari țări cuprinsă de neliniște – atentate de marcă islamiste, ciocniri stradale, scandaluri de corupție.

Mișcările „vestelor galbene” au tulburat viața socială și politică din Franța

Lista europeană a crizelor din ultima perioadă este cu mult mai lungă. Pe ea se află și România. Corect este să începem cu punctele bune acumulate de țara noastră. Preluarea Președinției Consiliului Uniunii Europene la începutul anului a fost un prilej de atacuri și aprecieri răutăcioase la adresa României, ajungându-se până la momentul în care Finlanda a propus ca ea să preia Președinția în locul României, o țară care n-ar fi fost capabilă să facă față cerințelor acestei misiuni.


S-a dovedit, după șase luni, că România a condus cu succes, a încheiat un număr mare de dosare, a reușit să gestioneze probleme dificile, cum au fost alegerile europene și chiar Brexitul. A fost o mare și plăcută surpriză prestația României, în ciuda faptului că încă înainte de preluarea misiunii, însuși Președintele României a declarat incapacitatea de expertiză și acțiune a Guvernului în această problemă. Succesul Președinției românești a permis desfășurarea sub bune auspicii a Summitului de la Sibiu, un eveniment onorant pentru țara noastră.

Performanța economică a ultimilor trei ani, locul 2 sau 3 în clasamentul țărilor UE la creștere economică, ar putea oferi o bază serioasă pentru regândirea poziției pe care o ocupă România în Uniunea Europeană.

NATO are un nou secretar general adjunct, în persoana unui român, domnul Mircea Geoană. Procurorul-șef al Uniunii Europene este un cetățean român, L.C. Kӧvesi. Pe alt plan, de asemenea reliefant, o amintim pe Simona Halep, care a câștigat Wimbledon-ul. Dar…

Situația politică internă din țara noastră creează noi și noi temeri. Guvernul PSD-ALDE a reușit câteva performanțe cu totul notabile – a mărit substanțial salariile și pensiile, a scăzut unele taxe, s-a străduit să implementeze programe de dezvoltare în mediul rural, în sănătate, în învățământ. S-a aplecat și asupra construcției de autostrăzi, dar nu a rezolvat această problemă. Și totuși, PSD nu a câștigat alegerile europarlamentare, președintele formațiunii a fost condamnat, aliatul la guvernare a părăsit majoritatea parlamentară, moțiunea de cenzură depusă de opoziție a trecut, iar Guvernul a devenit demisionar, după ce aproape trei luni a funcționat în regim de avarie, Președintele nesemnând numirea ori demiterea unor miniștri. În acest tablou general, campania electorală pentru alegerile prezidențiale a fost ocultată de noi și noi scandaluri. 

Susținătorii independenței Scoției, tot mai vocali în contextul Brexit

Privită de la o oarecare distanță și cu o oarecare nepărtinire, România pare a fi un stat în care semnale contradictorii vin din zona în care lucrurile păreau să stea bine. Resursele uriașe de hidrocarburi nu împiedică importuri enorme de gaz din Federația Rusă și nici scumpirea acestuia; mare producător de energie electrică, România importă energie electrică; construcția de autostrăzi, de noi reactoare atomo-electrice, până și linia ferată Gara de Nord-Otopeni se împotmolesc în hârtii fără finalitate. Iar ca neputința instituțională să fie desăvârșită, în anul 2019 au abundat atacurile interne și externe la statutul de stat național unitar al României: aniversarea a 100 de ani de la Unire nu s-a ridicat la înălțimea evenimentului, iar sărbătorirea va continua în 2019; a avut loc un incident grav de natură interetnică la Cimitirul Militar Internațional de la Valea Uzului; achiziționarea unor mari suprafețe de teren din Transilvania cu fonduri guvernamentale de la Budapesta; zeci de declarații politice provocatoare la adresa statului român. Pesemne că anul 2020 va va continua această ofensivă revizionistă. Ceea ce intrigă este lipsa promptă de reacție a autorităților române. O reacție care să aibă drept obiectiv afirmarea suveranității României nu doar în vorbe, ci în fapte, măsuri, decizii pentru a apăra Constituția și ordinea de drept.


 Anul 2019, pentru România, a fost un an paradoxal, o apreciabilă situație economică și socială în contradictoriu cu opțiunile electoratului. Același lucru s-a întâmplat în 2004, când, pe fondul creșterii economice și a realizărilor importante privind intrarea în NATO și UE, PSD a pierdut alegerile. Un fenomen care ne arată că nu toate forțele care concură la mecanismul democratic al alegerilor sunt cunoscute, la vedere. 
 
 
Eugen URICARU

Republica Moldova rămâne dezbinată

Reporter: editura December - 3 - 2019 Comments Off on Republica Moldova rămâne dezbinată

Așa cum anticipam, alegerile de la 20 octombrie 2019 pentru primari și consilieri locali din Republica Moldova au reprezentat primul test major al viabilității și încrederii de care se bucură în rândul cetățenilor noua formulă de guvernare, bazată pe alianța dintre socialiștii proruși (PSRM), patronați de președintele Igor Dodon, și proeuropenii din Blocul electoral ACUM, având ca reprezentant de frunte pe premierul Maia Sandu. Concluziile după primul tur al acestor alegeri confirmă, în multe privințe, estimările anterioare ale celor mai importanți analiști și observatori ai scenei politice din Republica Moldova.


În primul rând, este de menționat faptul că prezența la vot (42 la sută pe întreaga republică) a fost considerabil mai redusă decât la scrutinul precedent, ceea ce semnifică, după cum aprecia „Ziarul Național”, de la Chișinău, că „noua putere nu a generat entuziasm și optimism suplimentar în rândul alegătorilor”. Absenteismul ridicat are, desigur, mai multe cauze. Una dintre ele, indicată în mod expres de alegători, este aceea că „oamenii sunt obosiți de promisiuni și așteaptă fapte concrete de la guvernanți”, în condițiile în care Republica Moldova se situează pe ultimele trei locuri din Europa în ce privește nivelul de trai al populației. În al doilea rând, divizarea excesivă a partidelor de centru-dreapta, proeuropene, care s-au prezentat fiecare cu candidați proprii, a alimentat o stare de apatie în rândul cetățenilor, mai ales în capitală (unde prezența la vot a fost doar de 36 la sută, sub media generală). 

De asemenea, este de notat faptul semnificativ că Partidul Democrat (PDM) al fostului oligarh Vlad Plahotniuc s-a menținut în rândul primelor trei partide câștigătoare, alături de PSRM și Blocul ACUM, obținând în primul tur chiar mai multe mandate în majoritatea consiliilor raionale, cu excepția capitalei. Explicația? Noua putere nu a reușit să convingă că așa-numita „dezoligarhizare” a societății moldovenești după înlăturarea lui Plahotniuc și-ar fi atins scopul. Dimpotrivă, instituțiile statului, în special structurile de forță și justiția, deși au fost epurate de elementele loiale fostului lider al PDM, au intrat rapid sub influența lui Igor Dodon, ceea ce a determinat inclusiv până și o parte a presei ruse să evoce pericolul „dodonizării” societății moldovenești și să-l echivaleze pe președinte cu „noul Plahotniuc”, în sensul de „oligarh – stăpân al țării”. Cât privește pe actualii oligarhi ai Moldovei, deținătorii celor mai importante averi, care controlează principalele pârghii de influențare a vieții politice și economice din republică, o cercetare făcută de un grup de ziariști de investigații de la Chișinău s-a soldat cu rezultate surprinzătoare. Mai întâi, majoritatea sumelor de bani deținute de „cei mai bogați oameni ai Moldovei” nu au putut fi evaluate, deoarece se găsesc în depozite din străinătate, nefiind supuse controlului statului. S-a mai stabilit, totodată că, aproape fără excepție, averile celor mai bogați moldoveni au fost obținute prin derularea unor afaceri în spațiul post-sovietic, iar mijloacele folosite și circuitul banilor sunt cunoscute doar de autoritățile ruse, care pot să-i manipuleze pe deținătorii acestora sau să recurgă la presiuni și deschiderea unor procese, ca în cazul Plahotniuc.

Primaria Chisinau

O concluzie fundamentală privind rezultatele recentelor alegeri locale din Republica Moldova o reprezintă ceea ce analiștii moldoveni consideră prevalența votului etnic, bazat pe orientarea geopolitică a alegătorilor. S-a ajuns din nou în punctul de pornire dinainte de formarea alianței PSRM – blocul ACUM, adică la alegeri geopolitice. Altfel spus, programele electorale contează mai puțin sau deloc, dacă nu este întrunit jocul factorului geopolitic. Drept urmare, în zonele cu populație rusofonă compactă, mai ales în nordul republicii și în Găgăuzia, candidații orientați spre Rusia au ieșit învingători din primul tur. În orașul Bălți, liderul Partidului Nostru, Renato Usatâi, un critic deschis al lui Dodon dar admirator declarat al lui Putin, a câștigat mandatul de primar al municipiului din primul tur cu circa 80 la sută din voturi, iar în Găgăuzia, la Comrat, candidatul PSRM a câștigat de asemenea din primul tur cu un scor categoric. La Strășeni, Telenești și în localitățile rurale din centrul republicii au ieșit învingători reprezentanții partidelor proeuropene, iar la Cahul și Soroca pe primul loc s-au clasat candidații independenți.


O situație aparte se înregistrează la Chișinău. Mai disciplinat, electoratul socialist rusofon l-a votat masiv pe Ion Ceban, candidatul PSRM, care s-a situat pe primul loc, în timp ce reprezentantul Blocului ACUM, Andrei Năstase, s-a clasat pe locul al doilea, voturile alegătorilor proeuropeni sau unioniști fiind dispersate pentru candidații diferiți propuși separat de formațiunile de dreapta. Confruntarea din turul al doilea, din 3 noiembrie, poate da câștig de cauză candidatului proeuropean, Andrei Năstase, dacă alegătorii partidelor de dreapta vor trece peste rivalitățile care îi dezbină și se vor prezenta în număr mare la vot. Dimpotrivă, menținerea disensiunilor și a stării de apatie pe partea dreaptă ar putea conduce la alegerea reprezentantului socialist ca primar al capitalei, o funcție importantă, cu acces și prerogative directe în ce privește gestionarea principalelor resurse umane și materiale moldovenești. 

Dincolo de victoria unuia sau altuia dintre candidații la Primăria Chișinăului, un lucru este evident: bătălia pentru obținerea postului de primar al capitalei a oficializat, practic, antagonismul dintre cele două formațiuni de la guvernare – PSRM și Blocul ACUM. Indiferent de câștigător, confruntarea pe teme geopolitice se va accentua, rezultatul final fiind neîndoielnic ruperea coaliției și organizarea de alegeri anticipate. Chestiunea este doar de timp. De acest scenariu sunt convinși ambii parteneri de coaliție. La rândul său, reprezentantul guvernului Federației Ruse pentru Republica Moldova, Dmitri Kozak, a subliniat și el, încă din vara acestui an, că deosebirile dintre principalele partide moldovenești sunt practic ireconciliabile, soluția fiind, mai devreme sau mai târziu, alegerile anticipate. 

Divergențele la vârf în Republica Moldova se vor accentua și în perspectiva alegerilor prezidențiale de anul viitor, fiecare dintre formațiunile mai importante dorind să-și asigure accesul unui reprezentant propriu la funcția supremă. Controlul asupra primăriei capitalei i-ar putea conferi lui Dodon șanse în plus pentru obținerea unui nou mandat în fruntea statului. Potrivit surselor noastre jurnalistice de la Chișinău, acesta este însă tot mai puțin agreat la Kremlin, pe fondul stagnării ascensiunii PSRM și al echilibristicii încercate de el în privința plasării Republicii Moldova în relațiile Est-Vest. În căutarea unui posibil înlocuitor al lui Dodon, pentru Moscova singurul partener loial și sigur a rămas regimul separatist de la Tiraspol, iar menținerea status quo-ului în Transnistria constituie un obiectiv strategic al Rusiei. Ilustrativ pentru poziția actuală a Moscovei în legătură cu viitorul pe termen mediu al chestiunii moldovenești este punctul de vedere exprimat recent pe portalul Politnavigator de către politologul rus Alexei Martînov: „Singura modalitate posibilă de reintegrare este recunoașterea statalității Republicii Moldovenești Nistrene (Transnistria) de către politicienii actuali sau viitori. Pe baza a două state moldovenești cu vectori diferiți de dezvoltare (rus și român) se pot construi relații de colaborare. Moldovenii vor trebui să renunțe la unionism, iar Transnistria va trebui să facă niște compromisuri”.

Câștigător al turului al doilea, din 3 noiembrie a.c., pentru alegerea primarului Chișinăului a fost declarat Ion Ceban.

După recentele alegeri, Moldova rămâne, totuși, divizată, iar disputele privind orientarea geopolitică a statului, spre Vest sau spre Est, vor continua, cu intensitate, în perioada următoare, accentuate și de demiterea, prin moțiune de cenzură, a Cabinetului Maia Sandu.

dr. Ioan C. Popa
 

Preafericirea Sa Ieronymos II, Arhiepiscop al Atenei și al Greciei

Reporter: editura December - 3 - 2019 Comments Off on Preafericirea Sa Ieronymos II, Arhiepiscop al Atenei și al Greciei
Descendentă a bisericii creștine fondate de Apostoli în secolul I î.Hr., Biserica Ortodoxă a Greciei păstrează majoritatea tradițiilor din vechime. În fruntea ortodoxiei grecești, care reunește 95% dintre greci, se află Preafericirea Sa Ieronymos II, Arhiepiscop al Atenei și al Greciei, important lider al creștinătății. 

Biserica Ortodoxă a Greciei se mândrește cu un rol de pilon al credinței pe perioada comunistă,. menține străvechile tradiții, iar grecii se declară creștini ortodocși în proporție covârșitoare. În fruntea acestei străvechi instituții se află Ieronymos II, Arhiepiscop al Atenei și al Greciei. Născut la 10 martie 1938, preot și istoric, a obținut licența în teologie în anul 1967, la Facultatea de Teologie a Universității din Atena, în același an fiind hirotonit preot. Între 1977-1978 a frecventat cursurile Institutului pentru Bisericile Răsăritene din Regensburg. A studiat, între altele, arheologia la Graz și la München. Între 1978-1981 a fost secretar șef al cancelariei Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe a Greciei, iar la 4 octombrie 1981 a fost ales mitropolit al Tebei și Levadeei. La 7 februarie 2008 a fost ales arhiepiscop al Atenei și al întregii Elade, în urma trecerii la cele veșnice a Arhiepiscopului Christodoulos.

Unele dintre reperele biografice majore ale parcursului Arhiepiscopului Atenei și Greciei sunt cele două studii arheologice pe care le-a publicat, precum și vizitarea, alături de Papa Francisc și Patriarhul Bartholomew I al Constantinopolului, a taberei de refugiați Mòria, din Lesbos, pentru a atrage atenția asupra situației celor care sunt nevoiți de situații excepționale grave să-și părăsească țara. De altfel, Ieronymos II a contribuit decisiv la înființarea, în localitatea sa natală, Oinofyta, a unui Centru pentru problemele migranților. 

În ce privește relația cu Biserica Ortodoxă Română, aceasta este una specială, de frăție și ajutor reciproc. Astfel, în anul 2017, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, Preafericitul Părinte Daniel, a adresat un mesaj de solidaritate creştină din partea clerului şi a credincioşilor BOR pentru poporul grec, greu încercat de ploile torenţiale căzute în regiunea Attica. „În semn de compasiune cu cei grav afectaţi de ploile torenţiale căzute în regiunea Attica, foarte aproape de Atena, Grecia, şi de inundaţiile care au urmat, Patriarhia Română adresează un mesaj de solidaritate creştină din partea clerului şi a credincioşilor Bisericii Ortodoxe Române pentru poporul grec”, afirma atunci Patriarhul Daniel. Un an mai târziu, conducătorul Bisericii Ortodoxe Române anunța colectarea unei sume de bani colectate din Patriarhia Română pentru ajutorarea Bisericii Greciei după tragicul incendiu din apropierea Atenei, ca „un mic semn de solidaritate frățească cu Biserica Ortodoxă a Greciei”. Preafericirea Sa a făcut din nou referire la bunele relaţii dintre cele două Biserici, dar şi la generozitatea Bisericii Greciei, care „a acordat, de-a lungul ultimilor decenii, burse de studiu pentru tinerii ortodocși români şi a sprijinit Biserica Ortodoxă Română şi sub alte forme, în special cu ajutoare umanitare, în perioada de după Revoluția din anul 1989”.

Legătura Preafericirii Sale Ieronymos II cu spiritualitatea românească este reflectată și de acordarea Preafericirii Sale Arhiepiscopului Atenei și Greciei a unui titlu onorific de Doctor în Filosofie de către Universitatea din Craiova. 
 

Revista „Balcanii și Europa” a celebrat 20 de ani de apariții neîntrerupte

Reporter: editura December - 3 - 2019 Comments Off on Revista „Balcanii și Europa” a celebrat 20 de ani de apariții neîntrerupte
În cadrul plin de eleganță al Hotelului Ramada-Majestic a avut loc un eveniment cu conotații deosebite: celebrarea a 20 de ani de apariții neîntrerupte ale revistei „Balcanii și Europa”, publicație devenită un reper în mass-media din România.

Festivitatea de celebrare a celor două decenii de activitate editorială neîntreruptă a revistei „Balcanii și Europa” a reunit invitați de marcă, personalități ale vieții publice care au ținut să fie prezente la un eveniment de o asemenea anvergură. Alături de conducerea revistei, de Directorul General Carol Roman, cunoscut jurnalist și scriitor, s-au aflat diplomați, oameni de cultură, scriitori, jurnaliști, prieteni și colaboratori ai publicației, membri din conducerea NIRO Investment Group, companie care susține de numeroși ani acest demers publicistic notabil. 

În deschiderea evenimentului, Carol Roman a făcut o trecere în revistă a activității Editurii și revistei „Balcanii și Europa”, subliniind evoluția publicației de la „Balcanii” la „Balcanii și Europa”, lărgirea sferei de abordare a conținutului și îmbogățirea aportului publicației la valorile patrimoniului jurnalistic și social. De altfel, contribuția revistei la discursul jurnalistic al presei din România a fost reliefată și de acordarea distincției „Meritul cultural” din partea Academiei Române, reprezentată la evenimentul aniversar de către acad. Răzvan Theodorescu, vicepreședintele instituției, care a subliniat că prin cele 200 de ediții ale publicației s-a conturat un tablou de referință al parcursului României și al întregii zone balcanice spre arealul democrației euro-atlantice.

Prezent la evenimentul aniversar, Emil Constantinescu, fost președinte al României și președinte al Institutului pentru Studii Avansate în Cultura și Civilizația Levantului, a reliefat distincția publicației, al cărei cititor s-a declarat a fi, precum și nivelul ridicat al conținutului, în care mulți ani a fost prezentă regretata Zoe Petre, consilier apropiat al fostului șef de stat, care a scris pentru revistă articole de o profundă semnificație. 

În numele celei mai reprezentative organizații a breslei jurnalistice, Uniunea Ziariștilor Profesioniști din România, a transmis felicitpări pentru remarcabilul demers publicistic președintele organizației, Doru Dinu Glăvan, care a subliniat legătura semnificativă între revista „Balcanii și Europa” și instituția pe care o conduce, precum și locul și rolul revistei în plaja mass-media din România și de peste granițe. În contextul împlinirii celor două decenii de activitate a revistei, președintele UZPR a înmânat, din partea organizației, câte o plachetă cu înscrisul „Însemn de apreciere” pentru Directorul General al publicației, Carol Roman, și președintele NIRO Investment Group, dl. Nicolae Dumitru, susținător al aparițiilor revistei.

Festivitatea „Balcanii și Europa” a adus alături reprezentanți ai lumii diplomatice – ES d-na Jiang Yu, Ambasador al R.P. Chineze la București, E.S. dl Ambasador Ioan Donca, E.S. dl. Ambasador Viorel Isticioaia-Budura, reprezentant al Ambasadei R.F. Germania la București – ai mediului academic și cultural – Eugen Uricaru, Ștefan Mitroi, Nicolae Dan Fruntelată – colegi din breasla jurnalistică – Octavian Andronic, Corneliu Vlad, Dan Constantin, Chen Jin, Eliade Bălan, Viorel Popescu, Răzvan Onesa. 

Celebrarea celor două decenii de apariții neîntrerupte ale revistei „Balcanii și Europa” și de activitate a Editurii cu același nume a inclus, de asemenea, decernarea de Diplome de Excelență unora dintre cei mai apropiați și reprezentativi colaboratori ai publicației. 

Evenimentul aniversar a fost transmis pe larg de canalele de informare mass-media. 
 
 

Celebre schimbări de optică politică

Reporter: editura December - 3 - 2019 Comments Off on Celebre schimbări de optică politică
Diferențele dintre ceea ce promit liderii politici la un moment dat și măsurile ulterioare pe care le iau generează tensiuni inevitabile. Cu cât oamenii de stat sunt de mai mare anvergură, cu atât schimbările lor majore de optică marchează mai pregnant climatul internațional. 

Marile răzgândiri ale politicii sunt manevre dificile și, de multe ori, riscante. Unul dintre exemplele cele mai elocvente este cel al fostului președinte al Franței Jacques Chirac, recent trecut în neființă, care se exprima în termeni foarte duri la adresa „Europei supranaționale” în 1979: „Este o Europă a șomajului, în care companiile multinaționale dictează statelor și în care Franța este prinsă ca într-o mlaștină”. În doar un deceniu, grație popularității proiectului european printre francezi, Chirac devenea un european convins până în străfundurile ființei. 


În prezent, Franța este condusă de un președinte care a pornit viguros spre reformarea masivă a multor sisteme din țara sa. De altfel, pentru această viziune a devenit Emmanuel Macron conducătorul Franței. Dar opoziția încrâncenată în fața unor măsuri financiare a generat mișcări populare de o asemenea anvergură, încât reformatorul Macron a dat înapoi. O dată în plus, într-o lume a legilor capitaliste, societatea franceză a demonstrat lumii întregi ce poate genera forța sindicatelor și a opiniei publice. 

Dincolo de Canalul Mânecii, fenomenul Brexit a fost marcat de nenumărate suciri de opinie. Cele mai multe sunt în dreptul premierului care inițial a preluat sarcina ducerii la bun sfârșit a negocierilor de ieșire a Marii Britanii din Uniunea Europeană, Theresa May. Deși s-a pronunțat împotriva alegerilor interne anticipate, le-a organizat, cu prețul pierderii majorității. În mandatul său de premier, May a anunțat de patru ori că demisionează, stârnind de fiecare dată efecte semnificative și unde de șoc pe toate piețele financiare importante ale lumii. 

Theresa May a avut un predecesor ilustru în ale… schimbării majore de poziție politică. Emblematicul Winston Churchill considera, în anii 1920, că Statele Unite ale Americii sunt „o problemă pentru Marea Britanie”. Brusc, după o vizită peste Ocean, în 1931–1932, Churchill și-a modificat viziunea la 180 de grade, iar această răzgândire avea să fie crucială un decenu mai târziu, când legătura dintre Marea Britanie și SUA avea să salveze întreaga lume în Al Doilea Război Mondial. „Dacă suntem împreună cu SUA, nimic nu este imposibil”, spunea Churchill în 1943. 

Donald Trump

În dreptul amintitului stat american se pot menționa o serie de diferențe între declarații și atitudini. Campion al răzgândirilor, președintele Donald Trump s-a exprimat în termeni duri la adresa NATO, Alianță pe care o declara „depășită”, iar după o vreme spunea că „NATO nu este o organizație depășită. Am spus asta în trecut, dar Alianța a făcut niște schimbări”. Un alt punct de vedere schimbat radical a fost acela referitor la prezența americanilor în Afganistan. După ce inițial a susținut că trupele americane tebuie „retrase imediat”, președintele și-a răsturnat discursul: „O retragere rapidă ar lăsa țara vulnerabilă la terorism”. Este lesne de imaginat ce au generat aceste declarații, fiecare la rândul său, în delicatul și complicatul echilibru geostrategic global. De altfel, liderul de la Casa Albă anunța în debutul mandatului că este timpul să se refacă legăturile SUA-Rusia, pentru ca mai târziu să se răzgândească total: „Relațiile noastre cu Federația Rusă sunt la un minim istoric”. Per ansamblu, Donald Trump însuși a găsit sinteza acțiunilor sale: „Toată viața am auzit că deciziile sunt foarte diferite atunci când te afli în spatele Biroului Oval”


Aceste cuvinte sunt valabile și pentru una dintre schimările de optică de proporții ale predecesorului său în Casa Albă, Barack Obama, care, după ce a susținut printe prioritățile mandatului său închiderea înfiorătoarei închisori de la Guantanamo, care a stârnit un scandal internațional, nu a mai dus la îndeplinire acest demers. Guantanamo rămâne deschisă „pe termen nedeterminat”.
 

O altă răzgândire care a marcat ulimii ani ai politicii internaționale este cea a cancelarului german Angela Merkel. În anul 2015, întreaga lume asista la un mesaj uimitor: Germania se declara pregtită să primească un milion de refugiați sirieni. Această atitudine a celei mai mari puteri europene a stârnit, însă, reacții în lanț: statele membre au ajuns să înalțe ziduri în calea migranților, ultranaționalismul s-a exacerbat, iar Merkel a fost nevoită să constate că popoarele europene nu sunt pregătite pentru deschiderea largă a porților. Ca urmare, trei ani mai târziu, pentru a-și menține coaliția la putere, a decis exact pe dos: întărirea controalelor la granița cu Austria, oprirea celor cu cereri de azil de a mai intra în Germania și înființarea de centre de tranzit în care refugiații să fie pregătiți pentru întoarcerea în statele de origine.

Un alt exemplu similar vine din Ucraina, țară care, în anul 2013, prin președintele Viktor Ianukovici, întorcea spatele drumului său european după o „Revoluție portocalie” și șase ani de negocieri cu UE. Mișcarea, generată de interesele Rusiei, avea să fie urmată, câteva luni mai târziu, de anexarea Crimeei de către… Federația Rusă, moment ale cărui consecințe internaționale continuă și azi.
 
 
De altfel, în dreptul Rusiei poate fi menționată una dintre cele mai mari răzgândiri ale secolului XX, cea a lui Mihail Gorbaciov, care a fost numit inițial la conducerea URSS pentru a o întări și proteja, dar care i-a adus disoluția. Cât despre actualul lider de la Kremlin, mulți își aduc aminte de faptul că la începutul ascensiunii sale era un declarat admirator al valorilor occidentale și ținea discursuri în care afirma că „locul Rusiei este în Europa”. După preluarea deplină a puterii, Putin a decis să proiecteze tocmai Occidentul ca pe inamicul său principal. 

Fostul premier britanic Margaret Thatcher spunea cândva, presată de opoziție: „Un lider se răzgândește dacă vrea”… 

Roxana Istudor

Apetit… pentru cultură

Reporter: editura December - 3 - 2019 Comments Off on Apetit… pentru cultură
Mulți dintre turiștii care sosesc în România, mai ales străini, preferă locurile de petrecere cât mai apropiate de manifestări şi obiective culturale de prestigiu, cunoaşterea tradiţiilor şi noutăţilor survenite după reintegrarea noastră europeană.
 

Capsa

Sensibili la schimbări, mulţi vizitatori recurg la demersuri care să-i apropie de valorile spirituale autohtone. Bunăoară, restaurantul-conac „Casa cu Nuci”, din centrul Capitalei, nu este căutat numai pentru terasa originală şi meniurile „artistice” speciale, ci mai mult pentru atmosfera saloanelor ce găzduiesc încontinuu expoziţii de artă contemporană (ridicate la nivel de eveniment, precum cea a maeştrilor Vasile Pop Negreşteanu, Mihail Gavril şi Vasile Şuşnea), concerte, lansări de carte, recitaluri ş.a. Ambiţia organizatorilor (animaţi de inimosul scriitor şi director general al grupului de presă Top Business, Constantin Dumitru) este îndreptată spre dimensiunea internaţională, promovându-se aici artişti români afirmaţi în Diaspora sau reprezentativi din ţări precum Franţa, Italia, Germania, Belgia, SUA etc. De reţinut faptul că în aceeaşi curte fiinţează Teatrul de Artă. Nu-i de mirare că aici se întâlnesc zilnic actori şi interpreţi de muzică şi, mai nou, jurnalişti renumiţi la întâlnirile profesionale „Taclale gazetărești”.

Cuptorul cu lemne

Tot în Centru, aproape de Piaţa Romană, „Boema ʼ33” este locul (localul) unde se adună „floarea” literaturii actuale. Scriitori de toate vârstele, editori de carte şi reviste, ziarişti, jurnalişti, colaboratori la publicaţii cunoscute din ţară şi străinătate (Republica Moldova, Canada, SUA, Serbia) „pun la cale” iniţierea, organizarea şi desfăşurarea unui adevărat calendar de activităţi specifice. Prin bunăvoinţa gazdei, a fost rezervat un spaţiu special pentru un Salon literar, unde poetul Daniel Vorona prezida colocviile şi lansările scriitorilor debutanţi. Faptul acesta ne aminteşte de preţiosul „Capșa”, unde cunoscuţi scriitori şi artişti se duelau în replici devenite memorabile, inspirându-i lui N. Crevedia, de pildă, următorul catren: La „Capşa” unde vin seniorii, /Local cu două mari despărţituri: /Într-una se mănâncă prăjituri/ Şi-ntr-alta se mănâncă… scriitori. Ca dovadă a menţinerii peste ani a aceluiaşi spirit, George Zarafu avea să replice: „Deşi l-ai atacat destul de tare…/ Urâtul obicei a dăinuit!/ Azi se mănâncă şi pe la ziare / Dar nici la editură nu se-nghit”.

Bolta rece

Şi pentru că veni vorba de trecut, să spunem că de un interes neschimbat se bucură, la Iaşi, „Bolta Rece”, acolo unde mai căutăm și azi prezenţa lui Eminescu, Creangă, Slavici, Caragiale, a „junimiştilor” ce-şi transferau aici aprinsele şedinţe de Cenaclu, prinşi în dispute şi dialoguri cu harul creaţiei spontane, umplând timpul şederii cu glume, anecdote, ghicitori, epigrame, poezii, în atmosfera de prietenească asociere, în respect pentru Cotnarul inspirator, băut cumpătat, în linişte, cum se cuvenea, după „Decalogul” stabilit şi după ştaiful de „Universitas Vinorum”. Însuşi Titu Maiorescu avea să doteze recuzita boemilor ieşeni de la „Bolta Rece” cu 12 pocale aduse din Italia. Aproape că nu este vizitator al Iaşiului care să nu zăbovească aici.


Mulţi călători în Ţara de Sus vor căuta şi „Hanul Răzeşilor”, de lângă Războienii lui Ştefan cel Mare, acolo unde urmaşul vitejilor moldoveni, Ion Asaftei, a adăugat un muzeu de artă specifică reconstituirii atmosferei din trecut, susţinând ciclul de manifestări „Sadoveniana” şi „Serile basarabene”, apropiindu-şi oameni de cultură care să dea şi să menţină aici o dimensiune spirituală aparte, într-o atmosferă de frăţească bună dispoziţie şi relaxare.

Hanul razesilor

„Ce n-a văzut Parisul” a văzut şi apreciat, surprins, graficianul francez Theodor Banus, pe Bd. Pache Protopopescu din București, la pizzeria „Cuptorul cu Lemne”, unde, de mai bine de 17 ani, funcţionează Clubul caricaturiştilor „Sorin Postolache”. Interiorul locaţiei este „capitonat” cu desene ale celor mai reprezentativi artişti de gen, cu premii naţionale şi internaţionale, ale invitaţilor din Bulgaria, Ucraina, Moldova, Germania, Canada, Franţa. Şi tot aici preferă autorii de umor şi actorii de comedie să-şi lanseze cărţile, respectiv recitalurile savuroase, în faţa unui public tânăr, venit să-şi întâlnească „idoli” precum Ştefan Cazimir, Elis Râpeanu, George Corbu, Cristian Mihăilescu şi mulţi alţii.


Turismul, mai ales în vacanţa de vară, face vizibile asemenea obiective inspirate de iniţiativa, bunul gust şi bunăvoinţa unor întreprinzători şi n-ar fi lipsit de temei dacă aceste preocupări şi-ar găsi sprijin într-o legislaţie permisivă, favorabilă dezvoltării.

Vasile Răvescu

Gala Centenarului Uniunii Ziariștilor Profesioniști din România

Reporter: editura December - 3 - 2019 Comments Off on Gala Centenarului Uniunii Ziariștilor Profesioniști din România
 
Uniunea Ziariștilor Profesioniști din România a organizat, în parteneriat cu Radio România, celebrarea unui veac de existență a organizației, printr-o manifestare de amploare.

Sala de concerte a Radiodifuziunii Române s-a dovedit neîncăpătoare pentru sutele de invitați la Gala Centenarului Uniunii Ziariștilor Profesioniști din România. La eveniment au participat, alături de membri ai Uniunii din toată țara, oficialități ale statului român, reprezentantul Bisericii Ortodoxe, diplomați din cadrul Ambasadelor acreditate la București, instituții partenere și sponsori tradiționali ai UZPR, membri ai altor Uniuni de creație din România, reprezentanți ai unor organizații neguvernamentale. „Ne aflăm într-un moment emoţionant – celebrarea unui secol de existenţă a UZPR, o sărbătoare pe care o transferăm întregii bresle ca un omagiu adus jurnalismului profesionist din România reîntregită”, a declarat Doru Dinu Glăvan, președintele Uniunii Ziariștilor Profesioniști.

Discursuri emoționante au susținut personalități ale mass-media, reprezentanți ai filialelor din țară și de peste hotare ale UZPR, care au evocat contribuția ziariștilor profesioniști la evoluția societății românești în toate etapele sale istorice.

Evenimentul, punctat de momente artistice de înaltă ținută, a fost un prilej de anvergură de a-i aduce laolaltă pe reprezentanții mai vechi și mai noi ai breslei jurnaliștilor români.

Coperta

Reporter: editura December - 3 - 2019 Comments Off on Coperta
Pe atunci, prin anii ’60, se tipărea într-un tiraj mediu – 100.000 de exemplare – „Almanahul Femeii”, al cărui redactor șef, colaborator extern eram, deși lucram la ziarul de tineret. Împreună cu două doamne pensionare, ne întâlneam în după-amieze încinse de vară și reușeam ca în două luni să trimitem Almanahul la tipar. Era una dintre puținele publicații ceva mai excentrice, cu pagini de modă (deși în loc de modele erau „copertate” tinere muncitoare, ce-i drept, drăguțe, insuficient însă, pe care arta fotografului Tomescu le înnobila și încerca să le dea un aer de minimă modernitate, atât cât se permitea). 

În acea vară a anului ’66, am izbutit să reunim în paginile „Almanahului Femeii” semnături „tari”: Tudor Arghezi, Victor Eftimiu, Tudor Mușatescu, Miron Radu Paraschivescu, Nichita Stănescu, Ion Brad, Nina Cassian ș.a. Nu-mi propun să relatez cum au fost obținute respectivele articole, în orice caz, ca în toate situațiile similare și în toate timpurile, oferta bănească a jucat un anume rol. 

Când tocmai ne băteam capul cu macheta, fericiți că strânseserăm asemenea semnături, și ne întrebam pe cine să punem pe copertă, mi-a venit deodată, o idee. Și fără să mă consult cu cineva, am dat un telefon la Secția externă de la CC, unde-și uneau elanurile novatoare doi prieteni buni de-ai mei, foști colegi la „Scânteia tineretului”, Ștefan Andrei, șef, și Titi Vasiliu, adjunct, împreună cu care terminasem la seral ultimele clase de liceu, și ne știam bine. Mai amintesc că în climatul politic al momentului trăiam o anume destindere.

– Dragă Andrei, știu că Violeta, soția ta, a început să fie distribuită mai ca lumea la teatrul „Lucia Sturza Bulandra”. Ce-ar fi să o punem pe copertă la „Almanahul Femeii”?

A stat puțin în cumpănă, după care a învins tentația.

– Da… de ce nu… dar nu ceri aprobare?

– De ce să cer? Este o tânără artistă, agreată de public. Care e problema?

– Bine, bine… dacă te încumeți.

A doua zi după-amiază, fotograful ne-a adus câteva imagini splendide ale frumoasei Violeta Andrei. Omul se orientase: îi strânsese cu o bentiță bogata-i podoabă capilară, conturând un chip frumos, însă cuminte și modest. 

Și am fost întrebat de Maria Ciocan, secretar la CNF, o femeie cu trăsături clasice dace, admirabilă prin calmul și echilibrul ei în toate prilejurile:

– Pe cine punem pe copertă?

– O tânără artistă… apreciată.

– De unde e?… Adică, cine a recomandat-o?

– Cei de la secția externă a CC-ului.

– Aha… E bine… s-a declarat mulțumită. 

Nu mințisem, spusesem numai adevăruri.

A zâmbit imperturbabil, nu știu de ce. N-am dat vreo importanță, deoarece surâsul acela prietenos îi apărea pe față mai întotdeauna.

Imaginea coperții a fost prelucrată tehnic și iată-ne în faza finală a tiparului.

Eram convins că am „dus-o”…

Dar… chiar cu o zi înainte de tipărire, M.C. m-a invitat la dânsa în birou și mi-a sugerat, cu același glas egal dintotdeauna, să notez numele artistei undeva, periferic, cât se poate de mic și de invizibil. Am tresărit și am privit-o în ochi. Zâmbea șiret. Înțelesese despre cine era vorba. Am aprobat-o din ochi, fără să scot vreo vorbuliță.

– E mai bine… pentru toți… 

Femeia își asuma, la rândul ei, o răspundere, deoarece coordona la CNF editarea și conținutul publicațiilor.

Almanahul a apărut cu copertă celofanată și a fost trimis mai întâi, potrivit cutumei, la Cabinetul 1, la secretarii CC-ului, la secții etc., etc. Abia după primirea acceptului aveai voie să începi difuzarea.

Și a trecut o zi, două, cinci. Nimeni nu zicea nimic. Almanahul zăcea nedifuzat. S-a dat telefon la Secția de presă, de unde ni s-a transmis să nu ne grăbim, că mai avem de aflat un răspuns. „Nu l-a văzut încă tovarășa Ceaușescu… mai stați, nu vă grăbiți”.

A doua zi de dimineață, tunete și fulgere : „Ce caută o artistă pe coperta unui almanah al femeii, când țara este plină de harnice muncitoare și cooperatoare ?”. Dar de fapt, alta era pricina. „Toarșa” o recunoscuse pe Violeta Andrei și făcuse crize când a remarcat că pe coperta unei publicații cu tiraj de masă se afla altcineva, și nu cineva oarecare, ci soția lui Ștefan Andrei, șef de secție la CC și care, pe deasupra, mai avea și nesocotința să fie și artistă, și frumoasă, pe când… mă rog, ce să mai discutăm.

– Să fie oprit almanahul, spălați-vă cu el pe cap, a venit sentința dură. Cu alte cuvinte, să fie dat la topit.

– Faceți ce se spune… cum știți!, a venit și avizul, parcă în doi peri, cu subînțeles, al Secției de presă, de la Petru Ispas. 

Și pentru a n-a oară, a trebuit să ne descurcăm. Au fost expediate, discret, coletele cu Almanahul Femeii 1966 la comitetele județene de femei, care au absorbit tirajul în câteva zile. „Lenuța”, ocupată cu treburi importante – încă de-atunci începuse să-l încalece pe soț – a uitat de tărășenie și nu s-a mai interesat. În schimb, Ștefan Andrei a simțit pe propria-i piele furia viitoarei academiciene; și nu numai el, ci și Violeta, trecută ani de zile pe linie moartă…

Ce îndrăzneală – o artistă, soția unui subaltern, alcineva să se lăfăie pe coperta unui almanah al femeii!


Carol Roman