NUMARUL
197-198
Se cunoaște că, în ultima perioadă, dezbaterile din țări membre ale Uniunii Europene au abordat ...
Ca în fiecare an, în luna decembrie sunt comemorate victimele Revoluției din 1989: aproape 1.000 ...
După 1989, am avut surpriza ca în România să izbucnească uitatele conflicte inter-etnice. Nu știam ...
- spre Vest sau spre Est? - Au trecut mai bine de șase luni de la ...
Reprezentant al unei biserici străvechi, Preafericitul Părinte Neofit, Patriarhul Bulgariei, figurează printre liderii religioși importanți ...
Republica Populară Chineză, țara cea mai populată din lume, și Federația Rusă, țara de pe ...
Africa a încetat de mai multe decenii să fie „continentul sărăciei”, iar marile puteri ale ...
Schimbarea numelui țării este un proces complicat atât intern, cât și la nivel internațional. De ...
În fiecare an, în toată lumea se înregistrează peste un miliard de călătorii în străinătate. ...
Institutul Cultural Turc „Yunus Emre” a aniversat zece ani de la înființare în România. Cu ...
Limbajul diplomatic al celor aflați la putere suportă tranziții ciudate atunci când este vorba despre ...
Complexul comercial „Dragonul roșu”, din cadrul „NIRO Investment Group”, a lansat o nouă campanie umanitară ...
Supliment Serbia

Obstrucţionarea educaţiei în limba maternă

Reporter: editura March - 23 - 2016

Unul dintre drepturile fundamentale ale românilor din Serbia, obstrucţionat ani la rând, este cel la educaţie în limba maternă. În ciuda acordurilor pe care le-a semnat, a presiunilor din partea României şi a necesităţii respectării angajamentelor de candidată la UE, ţara vecină face paşi lenţi şi rari pentru a-şi îndeplini propriile obligaţii.

Ore de limba română

Ore de limba română

Determinarea practicilor educaţionale privind introducerea cursurilor de limbă maternă în Serbia de Nord-Est (Timoc) are mai multe etape şi mai mulţi actori implicaţi. Momentele principale au fost înainte şi după acceptarea candidaturii Serbiei la statutul de ţară membră a Uniunii Europene (martie 2012). Una dintre revendicările dintotdeauna ale acesteia a fost „garantarea drepturilor culturale, misiune care să asigure dezvoltarea valorilor lingvistice, folclorice, etnografice, literare, religioase, cu tot ce este legat de virtuţile romanităţii orientale”. Există diferenţe majore în ceea ce priveşte asigurarea dreptului românilor din Serbia la educaţie în limba maternă. În Voivodina, unde sunt mai puţini etnici români, există învăţământ public cu predare în limba maternă, dar în Timoc, românii, în număr mult mai mare, nu beneficiază, la nici un nivel, de educaţie în limba maternă. Dar nici în Voivodina, nici în Timoc nu există învăţământ privat cu predare în limba română. Cât priveşte învăţământul superior, se poate studia în limba română doar în puţine universităţi.

Abecedare pentru copiii din Timoc, din partea statului român

Abecedare pentru copiii din Timoc, din partea statului român

Care sunt motivele nerespectării flagrante a acestui drept elementar, de care sârbii din România se bucură pe deplin? Câteva evoluţii sunt relevante: în 2007, limba română a fost acceptată ca fiind limba maternă a românilor din Timoc. Din păcate, a fost doar un gest formal. Conform legii, decizia guvernului de la Belgrad trebuia urmată de posibilitatea predării limbii române în şcolile din Serbia de Est, unde românii timoceni erau majoritari, fapt solicitat imediat de reprezentanţii comunităţii româneşti. Cu toate acestea, a fost respinsă cererea de deschidere a claselor cu predare în limba română în şcolile din Timoc, la Brestovac-Bor, Slatina-Bor şi Ranovac. Urmare a atitudinii negative a Ministerului Educaţiei Republicii Serbia şi a administraţiilor şcolare sârbe de pe plan local, nici după trei ani, în anul şcolar 2009-2010, nu s-a putut realiza deschiderea cursurilor de limba română din şcolile publice din Timoc. Faptul că aceasta era o adevărată politică de stat o demonstrează opoziţia autorităţilor la acţiunile dedicate ameliorării situaţiei educaţiei în limba maternă pentru români. Ani la rând, Serbia a tergiversat lucrările Comisiei mixte româno-sârbe, care ar fi trebuit să analizeze şi să rezolve solicitările punctuale ale etnicilor români din Serbia.

 

Nimic nou: aceeaşi politică

Intenţia ţării vecine de a adera la Uniunea Europeană a schimbat oarecum abordarea. Au intrat în scenă trei factori externi implicaţi în determinarea practicilor educaţionale privind introducerea cursurilor de limbă maternă în Serbia de Nord-Est (Timoc): România, ca stat de apartenenţă a minorităţii române din Serbia, cu drept de intervenţie în sprijinul acesteia; Comisia Europeană şi Înaltul Comisar OSCE pentru Minorităţi Naţionale. Schimbarea atitudinii Serbiei genera Protocolul celei de-a doua sesiuni a Comisiei Mixte România – Republica Serbia pentru Protecţia Minorităţilor Naţionale. În ceea ce priveşte accesul la educaţie în limba română, România a solicitat încă de atunci înregistrarea rapidă de progrese în aplicarea Protocolului – introducerea în programa şcolară a cursului de limbă şi cultură română, demararea rapidă a unor cursuri-pilot, cu luarea în considerare a listelor de solicitări pentru astfel de cursuri, semnate de părinţii românilor din regiune – iar Înaltul Comisar al OSCE pentru Minorităţi Naţionale, Knut Vollebaek, a insitat ca partea sârbă să introducă studiul limbii române cu elemente de cultură naţională în şcolile din estul Serbiei. Ce s-a întâmplat în realitate? Aceeaşi politică. De exemplu, în 2012 au fost depuse sute de cereri semnate de părinţii copiilor români din şcolile din Timoc (Kladovo, Podgorac, Brestovac, Zajecear etc). Cu toate acestea, nu s-a permis deschiderea cursurilor de limbă română, fapt reclamat de asociaţiile românilor timoceni. În urma presiunilor Uniunii Europene, în 2013, Cancelaria Primului Ministru al Serbiei a emis o adresă prin care anunţa procedura de introducere a orelor de limbă română în Serbia de răsărit. Ce a urmat? În judeţele Bor şi Zajecear, 1.617 familii se pronunţau pentru studierea limbii române ca limbă maternă începând din 1 septembrie 2013. În final, însă, elevilor care aleseseră limba română pentru noul an şcolar li s-a refuzat acest drept. Au fost implementate şi alte practici de obstrucţionare: fixarea în orar a limbii române la ore târzii, descurajându-se astfel participarea elevilor, îndepărtarea de la catedră, prin modificare legislativă, a celor care cunoşteau limba română din familie şi care puteau s-o predea etc. Mai mult, a fost încurajată crearea unei limbi „vlahe” separate de limba română, folosind caractere chirilice, pentru a sublinia diferenţele clare între români şi „vlahi” pe care le promovează politica oficială sârbă, atrage atenţia Bogdan Aurescu, fost ministru de Externe al României. Mărturia Dianei Šolkotović, profesoară din localitatea Kladovo, este relevantă pentru distanţa dintre declaraţii şi realitate: „Credeam că înscrierile la Limba română cu elemente ale culturii naţionale (obiect facultativ-opţional, la fel ca şi Religia şi Educaţia civică) să se desfăşoare la fel ca şi la celelalte două şi totul să funcţioneze normal. Dar aşteptările mele au fost simple visuri. În prima zi de şcoală m-am prezentat la cele două licee din Kladovo unde am predat şi anul trecut (2013, n. red.), conform înţelegerii pe care am avut-o cu directorii în august. Totul părea normal, dar seara am primit mesaje de la părinţii ai căror copii trebuiau să ducă formularele completate cu opţiunea pentru limba română şi cărora diriginţii le-au spus că nu mai au voie să o facă. Iar miercuri, când l-am anunţat pe directorul liceului teoretic de numărul înscrişilor care era mai mare decât cel anunţat, nu cu mult, dar mai mare, mi-a replicat că acesta nu e finalul, că o să aibă grijă ca acesta să se micşoreze simţitor la şedinţa cu părinţii de vineri. Unde, afirma dumnealui, o să le deschidă ochii asupra pericolului semnării acestui formular şi chiar dacă au făcut-o, să-şi reconsidere gestul. Fiindcă noul formular indică faptul că elevul trebuie să fie apartenent al etniei române dacă vrea să înveţe limba română”.


*„Minoritatea română din Serbia şi dreptul la educaţie în limba maternă” (Mihaela Teodor, Academia Română – Institutul de Economie Mondială)